Poezie
Lanț
1 min lectură·
Mediu
O lacrima-si plange durerea
Ascunsa-ntr-un colt de la suflet.
Suspina batrana, se simte strabatuta de fiori de minus.
Suspina si tremura.
Incepe sa muste din adapostu-i.
Musca si arde…
Efect de domino impletit cu “buturuga mica rastoarna carul mare”.
Pas cu pas totul plange… totul tremura.
Incepe a plange-adapostul…
Plange apoi adapostul ce tine-n adapost adapostul….
Plange tot omul. Plange si tremura.
Priveste la geamul plangand sub siroaie de ploaie…
Aude cum vantul se vaita plangand.
Orasul se tanguie cu sunet de roti in viteza pe asfaltul plouat, cu oameni putini si grabiti.
Se tanguie lumea sub cerul plangand.
Cantecul sferelor suna plangacios a requiem.
Tot universul ecou de suspine…
Se plange, se plange amar, se plange cu totul.
20.02.2006
012791
0
\"Lacrima e un vis spulberat prelins spre eternitate pe obraz.
Lacrima e imaginea iubirii rătăcite între gândurile negre ale zilelor aparent albe.
Lacrima e o dovadă a dorinței de a nu fi singur și a singurătății în a dori.
Lacrima e pașaportul ce însoțește omul la pași, la plata vămilor trecerii dintr-o lume in alta.
Lacrima nu mănâncă, nu face politică, nu cântă, nu spune „nu”, nu înjură, nu uită, nu râde, nu bea, nu fumează, dar reusește sa facă dragoste tot timpul cu obrazul pe care își aleargă ultimele clipe!\"