Poezie
Fructe negre
1 min lectură·
Mediu
Lilieci morti ce atarna de ramuri vestede
lilieci in copaci batrani dintr-o padure de mult moarta.
Vantul agita subtire aripile lor ca de hartie de perhament
aripi patate de sange des, aripe sparte acum de raze negre.
Zgomot de noapte rasare din vajaitul plapand de ecou
Dintr-o scorbura mare ce sade,
locuita de-o bufnita oarba de-un ochi,
in sanul unui stejar bolnav de astm.
Furnicile albastre cu ochii portocalii pornit-au la semnalul asta
alearga sa-si adune scarile din tidve de serpi
sa urce sa culeaga ochii nestinsi inca ai liliecilor vineti de frig.
Ochii se misca inspaimantati pana la ultima sclipire stinsa e smulsa.
Odata cu ochii, toata seva de-a fi (nu numai a liliecilor) pleaca in zi moarta.
Atarna apoi cu orbitele reci, privirele duse in ochii plecati.
Le plange de mila de colea de sus, de pe piscul inalt, ultimul vultur.
Ofteaza incet si priveste schelete, mumii, stafide, cadavre...
O ploaie acida-l trezeste un timp... dar tresare in visu-i...
De ce trebuia sa se duca tocmai dupa acea prada?
De ce tocmai porumbelul alb?
Sfarsi-se-va vreodata?
Sau vedea-va furnici cum urca-vor spre el cand ultima pana cadea-va-i?
11.02.2005
001.295
0