Poezie

Claudia

2 min lectură·27 ianuarie 2003

Mediu

Așa nu mai pot exista...

fără nici o vorbă ea trecu pe lângă mine,

fără măcar o privire, regină salbatică,

se duse spre țările de fildeș unde pasul ei o poartă,

spre mările purpurii și râuri ce niciodată nu-ncetează...

a mai curge. Spre dragostea ei perfectă care îi adia inima

ca petale răsfirate într-o briză subtilă și suavă.

Da, se duse...

departe tot înainte, niciodată în urmă,

căci în urmă eram eu.

Vroia să se rupă și totuși știa...

Claudia ascultă-mă:

Vom merge unde suflul tău ne va purta,

alunecând spre locul unde soarele răsare în sufletul tău

ca să încălzească sufletul meu, și-am să te simt ca pe un

râu ce ma inundă.

Nu vezi că la picioarele tale aș închina

fructele exotice ale unei insule singuratice;

cântecele păsărilor cerului, suspinul unei cascade

osândită la singurătate, așteptând... mereu așteptând;

parfumul din petalele de nuferi.

Viața mea dacă preferi.

Nimic nu e prea mult pentru una așa frumoasă.

Claudia privește-mă:

Voi lua stelelor strălucirea și lunii lumina,

voi răpi râurilor cea mai mică reflectare și soarelui scânteia...

doar pentru ca să-ți luminez ochii de vis.

Iți voi cânta cântecele lumii, voi spune mărturisirile mării,

voi povesti poveștile nespuse, ce fain te-au fermecat

... doar ca să te vad râzând.

Căci cei doi ochi ce sunt așa frumoși și-aproape,

Privind la ființa ta adâncuri răscolindu-le;

...te fac să uiți cuvintele... confundă gândurile.

Ca și cum n-aș exista,

Încearcă să plece și totusi știa...

Că eu eram tot ce căuta.

006.087

Marcel Pirosca. “Claudia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marcel-pirosca/poezie/30571/claudia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.