Poezie

Naufragiu

1 min lectură·23 mai 2010

Mediu

Ca cerul peste ape mă aplec

peste sufletul meu singur și trudit,

lumini și umbre ca-n oglindă trec

și toate doar de tine-au povestit.

Basmul dragostei noastre nu l-a uitat

apa cea stătătoare a inimii mele,

cum nu uită lacul nuferi c-a purtat,

sau, în zori, că noaptea oglindise stele.

Din adâncuri neștiute nici de mine, cheamă

sufletul imaginea pe care a scăldat-o

și tremură de bucurie și de teamă

văzând că nici o trăsătură n-a uitat-o.

Amintirile ca algele și mâlul mă cuprind,

și iată-mă împotmolită, tristă barcă,

fără catargul voinții și cârmă de gând

Cine către țărmuri are s-o întoarcă?

1935

006.668

Magda Isanos. “Naufragiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/magda-isanos/poezie/13941862/naufragiu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.