miraj

acolo unde se topește cerul peste dansul feeric al stejarilor

unde vîntul de vară alinta cu șoapte stîncile adormindu-le pentru eternitate

acolo unde soarele se îngîna cu rîurile cristaline într-un murmur neastîmpărat

acolo unde seninul se împletea cu orice strop de idee

acolo eram eu...

aici unde iarna se rupe din umbre,pierdută sub clopot de crivăț sinistru

ca stropii de sînge dintr-o rană deschisă ce plînge neant...

ca un palid regret blocat într-un glob rece de timp condamnat.

aici unde bestiile urla desert uscat și searbăd

aici sunt eu acum...

căci mintea nu mai poate să dea viață purității și s-o împrăștie în infinite zări prin răvașe solitare de hîrtie ...