Concurs de poezie: Doliu

Concurs de poezie

Doliu

Am auzit cã ești mort dupã mine dar nu de-aia sunt îmbrãcatã în negru.

N-aș fi zis cã mã placi dupã felul tãu atât de vesel și integru.

Poate ești și timid și de aceea nu ai fãcut niciun pas.

Sedusã de tine mi-ar plãcea sã mã las.

Numai cã vezi tu și eu sunt moartã de câțiva timpi.

Am mâinile reci și fața albã; inimã-mi stã cã pe ghimpi

De teamã sã nu fie bântuitã iar de acele fantome

Dorințã, disperare,dor și neputinta… urâte simptome.

De bunã voie l-am adus la mine în casã.

M-am lãsat sedusã de vocea lui suavã cã un fir de matasã.

Voce care îmi înconjura capul și în minte îmi cosea idei.

Himere împreunã am trãit apoi a plecat dintr-o trãsãturã de condei.

A devenit și el himerã la rândul sãu, dispãrând în zorii dimineții

În urmã sa lãsându-mi sentimentul de sfârșit al vieții.

Apoi mult timp am simțit dorințã, disperare, dor și neputințã.

Demoni ce au strãpuns și s-au jucat cu a mea ființã.

A trecut ceva timp pânã ce vântul mi-a suflat dorul departe.

Stelele mi-au luminat ochii și mi-au vorbit în felul lor aparte.

Am înțeles cã fãrã întuneric nu ar mai fi strãlucit și nu le-aș mai fi vãzut.

Așa-i și-n viațã, cã sã apreciezi când te simți bine, mai întâi trebuie sã te fi durut.

Așa cã dragul meu tu ești mort dupã mine, eu sunt doar moartã.

Ca o lașã m-am lãsat rãpusã, acceptând aceastã soartã.

Înainte sã vii la mine, trebuie sã știi om frumos și alegru

Cã țin doliu de iubire, de-aia sunt îmbrãcatã în negru.