Poezie
despre timp
1 min lectură·
Mediu
Vicleanul purtator al clipei
alearga neincetat si neintrerupt,
pe drumul sau far\' de sfarsit sau de-nceput.
Incerc sa-l prind ,ma rog de el sa stea in loc;
Dar el in loc sa-asculte ,pleaca mai departe,
Acolo unde strigatele se aud in soapte.
Degeaba-ncerc sa ma tocmesc,
Ii cer sa stea ,el zice \'Ma grabesc\'.
Se pierde intr-un viitor de stele,
Si stiu c-a izvorat tot dintre ele.
Trecutul sau e insemnat pe cer,
Si-n treacat se indreapta spre eter.
De-as fi stiut sa il pastrez mai bine,
M-as fi ferit de aste serpentine
Ce in inima mea se tot incurca
Si sufletul mi-l fura si mi-l spurca.
Cum n-am vazut ce era chiar in fata mea?...
Sucitu-mi-am privirea dup-o stea
Cand inainte-mi se pleca un soare.
Ce-orbita-am fost de astre cazatoare!...
Gandesc acum in urma si-nainte
Cred c-am pierdut si cea din urma minte.
Sunt singura ,nimic in jurul meu;
Pierduta si rapita de un zmeu
Ce se indreapta cu pasi repezi spre cosmar...
N-astept decat un viitor amar.
001326
0