Poezii

Pentru ce este tacerea asa grea? Þipătul din lăuntru se strecoară Până pe buze și țâșnește Zgâriind soarele și cerul de vară. Din rărunchii plămânilor Eliberat, strigătul Zgârie precum o gheară

Pe drumul topit se prelingea șuvoi de nor. Un plop se înălța fuior- Flacără verde, fumată de cerul dimineții. Copilul cu ochi de noapte Și batranul, cu barbă în colțuri, mergeau mână în

Cu fruntea înnourată, Și pleoapa îngreunată, Cu zâmbetul strivit Și gândul fulguit Mergea.. O adiere îi mângâie chipul vopsit. Mască de bufon cu rânjet de grifon.. Să-și ducă blestemul fusese

Soapte de catifea putreda Amanate de pale de vant Ating chipuri palide Si plang. Ochi alunecosi de fantome Ard focuri sacre intre tample Revelatii ce apar... Suav tresar... Și apoi se

Cu ochi mari și limpezi O preafrumoasă fată Stătea la ușile mari și grele Ale raiului Aștepta... Plângea... Mătasea straiului Perlată de lacrimi și stele Ascundea aripile de

Ultima frunză cade încet Peste altele de mult uscate Și-n cimitirul cald, portocaliu, Suflarea celor adormiți încet răzbate.

Pătrundem în atmosfera fascinantă a unei încăperi învăluită în ceața fumului de țigări… Sclipiri de paiete …costume elegante….. priviri furișate pe sub gene migălos arcuite și încărcate

un soare s-a descusut de pe haina ta... ...și s-a stins...

Cartușul zăcea gol în praf La fel și corpul acum rece. Soarele iși mișca singur aureola Peste câmpul înțesat de trupuri. Un corb chema sufletele Care i se prindeau de aripile negre. O singură

Gri Copacii așteaptă goi Rușinați și îndurerați. Insesizabil Stă bobul de rouă, cuibărit În căuș de petale pripășit. Haotic Vântul desenează abstract Model arab în norul întunecat. Artistul

Dulci amintiri cu parfum de portocale și soare Priviri fugare și zâmbete furate la oră de amurg Trupuri obosite și bronzate, după o zi la mare Acum doar șoapte și corzi ciupite de mandoline Se

Din bobocii infloriți Câți se vor lepăda Pământului? De boala vieții Au căzut cu toții Răpuși… Invăluiți de eter Pătrunși de mirosul tare.. Al cosmosului. Au căzut în noroi. Răni albe

Cu huruit de motor vechi inima ți se oprește. Și degetele, ceară albă, se topesc... Și vântul spulberă corpul tău...care e praf. Doar ochii îți sunt ferestre incă luminate. Însă becul se

Un miel alb și buclat Zburdă fericit…. Pată albă în oceanul verde, crud al ierbii… O mână ușoară mângâie cornițele gata să răsară Și un șuier metalic lasă o pată roșie pe pata albă Din oceanul

Cu o gheara de ceara Ti-as desena Model de stea Pe obraz Ti-as arata buzunarul golit De minciuni Si promisiuni Astazi e prafuit.

Un înger si-a pierdut Pe pamânt aripile-i dumnezeiesti Si schilodit, a început sa râda. E noapte si luna este moarta. Si-un fluture-si lungeste ale sale aripi Iar lumânarea arde a lui

Alerga naluca, se prelingea ca un fum alb Printre copaci si spini Râdea nebuna, fara sa-i pese de sufletul însângerat Fugea de lacrimi, de vise, de zbor, de tot Pâna sa se opreasca