Zâmbind complice
Pe marginea unui vis, priveam hăul nesfârșit al dimineții, Simțean obrazul înghețat în vântul aspru al înălțimilor, Am dedus că era foarte frig, căci nu mai alerga nici un nor, Cerul colorat
Tonomatul amintirilor
Pe marginea unui drum oarecare a oprit mașina timpului Din rațiuni necunoscute ... mă rătăcisem în labirintul amintirilor Cred că era într-o dimineață cețoasă de vineri Cafeaua încă aburea în
Destăinuire
Sunt ore în care gândul nu are scăpare Se-ndreaptă spre tine acolo în zare Tot ce-i în jur atuncea dispare Doar lacrima răzleață își mai găsește cale Și știu ca ești plecată nu știu cand mai
Aberația zilei
Valuri de cerneală și mii de albe coli am scris Am ars odată cu ele și am uitat cine sunt O revelație subtilă ar fi bine să apară Un guru sau un profet pe care să-l urmez Dar acum este doar
Nu știu...
Aș trece sub tăcere toate durerile și dezamăgirile, aș uita neființa și aș crede în ziua de mâine. Nu aș ști ce să spun ... când să vorbesc și când să tac ... Nebunia zilei de ieri mă apasă La
Astenie de Noapte
Nopțile sunt altfel Nu seamănă una cu alta De parcă nu ar fi surori. E ceva ce scapă ochiului, O străfulgerare... Și Noaptea cade rănită... Tot aici sunt Și mă uit la tine cum te
Orizont ?
Orașul este trist în astă seară, Luminile false iar oamenii de ceară, Clădirile înguste par pietre de mormânt Și vastul orizont este atât de strâmt O inimă de gheață în piept sălășuiște Iar
Nisip ireal
Ploi acide cad pe catafalc În cimitirul vechi de peste deal Þărâna arde parcă e blestem Nori de cenușă pribegesc în van Nu are nici un rost să-ți amintești Că ieri erai un fulg de nea pe
Lumina Divină
Mă arde gândul, mă arde cuvântul Pe care-l rosteste inima, vântul... Visul de ieri astăzi dispare, Doar curcubeul departe în zare Mai zăboveste o clipă sau două, Ieri a fost ploaie, acum este
Sunt doar eu
Sunt doar eu , Dincolo de bine si rau , Nu am nimic cu mine Nici un bagaj , Poate doar lacrima Ce-aluneca pe obraz . Te așteptam pe tine Să-mi spui ca sunt viu , Să-mi umezesti buzele
