Poezie
Recviem
2 min lectură·
Mediu
las aceste ultime rânduri
nu îmi cer iertare
nu plângeți nu plângeți
la mormântul meu
ca un zorba grecul sa dansați bezmetic
în sicriul ud sunt doar o șotie lipicioasă
un pumn de cenușă rearsă dublu rafinată
râdeți cu o poftă demnă de un crematoriu din Bali
arătând cu degetul către orizontul malad
către un anaglif asfințit
am visat aseară că ploua a ev mediu
aveam gura uscată și o sete adâncă
pieptu-mi ardea și transpirasem albastru
ne întorseserăm în trecut tată
aveam carnea smulsă până la os sub genuchi
eram atât de mic sâmbure de lumină și mir
mă purtai pe umăr apăsând pe proaspăta rană
drumul până la spital un druml lung pe care Hermond
l-ar fi străbătut în nouă zile și nouă nopți
îmi șopteai că voi fi bine mângâindu-mi creștetul
ca pe o crăpată marmură a strămoșilor
îmi vei purta pe brațe cadavrul
hipostaza crucii și a pentagramei laolaltă
bucurești mihai bravu douăzeci și cinci iulie
voi muri în singurătate unui oraș în ruine
acum înțeleg lupul pribeag urletul său tânăr
înțeleg ierarhia catarilor
uitarea mi se înclină mută conștiință a comei carus
iubito îți mulțumesc logoreic
îmi iau rămasul bun al unei abstracții
pe alocuri străin vremelnic am dat semn
m-ai părăsit difuzat m-ai ferit de mereu
și eu pășesc plăcerea pe iarba cu rouă
dar tu îi oferi un sens muzical
a facere a naștere
ideea de cuplu pentru mine a rămas
echivoc de mult mai aproape
vreau însă să știi că te-am iubit te iubesc
ca pe un puls căruia nu i-a sunat încă digital ceasul
vă conjur îngeri
la casa de la țară să ne adunăm în curte
acolo am învățat să mă-nchin
doamne nu e nimic decât moartea
nu e nimic după somn și păreri
privesc spre cer nimic nu se pogoară cu tunet
doar viermii substantivu-mi declină în măruntaie ce dor
camfor prin vene uscate
despărțiri precum valize cu monograme
valize rătăcite prin gări
adio
001839
0