Geniu șomer

Îmi câștig traiul din a scrie versuri pe piele: Numai pe când, pielea mi-este bătută și viu colorată cu sânge-nchegat; când, luna obosind de a fi privită se stinge-n pătrar; când, copii de la sat nu au vise cu câmpuri muncite sau vise cu mame și tați; când, printre freamăt de codri se împletesc nechezat de cal sălbatec și urlet de lup flămând de argint; atunci ascult povești de oameni zidiți în socluri crăpate adun vârfuri ascuțite de piatră cioplită crescute în scorburi și plâng. Am ieșit vineri cu mine în târg: Retras pe o alee în Kiseleff mi-am luat un stand între antichități catalogate etichetate și scumpe. Și am strigat jupuit, dezbrăcat, cu pielea-mi întinsă pe băț să-și lase părinții/bunicii copii/nepoții, să vină la mine să le ofer pielea în loc de vată albastră și dulce, pe băț. Mulți trecători o priveau, exclamau: ce frumoasă! întrebau plictisiți cât mai costă, dacă e de vânzare la gram o puneam repetat pe cântar, amăgit și cu mâini frământate tot explicând cu dispreț, la fiecare bucată că pe această piele eu nu pun preț. Fiind recesiune: Toți au trecut mai departe pentru a cumpăra viori, cărți, ilustrate tablouri și săbii cu inițiale-încrustate. M-au lăsat iarăși, cu pielea în drum.