Poezie

Vin prin lumină

Despre omul drumurilor

1 min lectură·26 mai 2013

Mediu

Am ajuns

Port pe umeri niște verigi

încovoiate pline de flori

Am ajuns

M-am așezat pe banca plină cu pene de porumbei

Iată, este și o aripă...

Am ajuns

Am urcat pe acoperișul trecutului

îmi privesc viața

Ce să fac cu golul atâtor ani lumină prin care

te-am căutat ca pe o

amnistie?

Am ajuns

Le-am spus să-mi aducă un butuc cu apă

apoi să mă lase singură

Mă privesc speriați și văd cum din ochii lor ar plânge viața mea

Frica lor mă amuțește și azi,

în ciuda atâtor vieți,

în ciuda atâtor morți

N-au înțeles nimic.

Am ajuns

M-am oprit aici.

Nu mai pot să vreau.

Îmi ajunge.

Beau apa.

Sfidez însingurarea lumii.

Te aștept în gol.

Deschide palmele și privește cerul.

Viteza luminii mă va dărui ție.

Eu am obosit.

00832

Luminița Amarie. “Vin prin lumină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-amarie-0039767/poezie/14030230/vin-prin-lumina

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.