Amintirea veșnic uitată

Lucian, aceeasi emotie ca prima data cand am avut ocazia sa citesc cateva dintre minunatele tale dialoguri cu propriile cuvinte... Exista o glorie ciudata in inadecvarea dintre lucrurile pe care le oferi si locul unde se-ntampla sa le gasesc: scrise stangaci la o masina de scris veche, sau manuscrise \"cu un pix prost\" (cine spunea ca literatura mare se scrie mai intai cu un pix prost?), sau in fundatura asta electronica, aproape anonim, si mult prea umil, ca un paradox spus de Cioran unei fete blonde si proaste pentru a o impresiona. O risipire si o nepasare care te onoreaza.
E o platitudine de care mi-e putin rusine sa spun mereu ca ar trebui sa publici. Poate n-ar trebui, in fond, ce-ti aduc tie poeziile-astea e probabil deja mult. Dar fiind un gurmand al culturii, un spectator, nu stiu ce sa fac cu lucrurile frumoase pe care le citesc: imi vine sa le strig in piata publica, sa le impartasesc.