Poezie
Furtuna
2 min lectură·
Mediu
Peste marea tot mai calma si supusa
Se asterne umbra noptii, ziua-i dusa,
Valurile-s niste vise intr-un somn linistitor
Noaptea-mbratiseaza cerul cu un ritm ametitor.
Toata firea-i amortita si o dulce imbatare,
A cuprins bolta instelata intr-o tainica uitare,
Nori batrani si-ntunecosi, se perinda-n mii de umbre,
Mangaie intinsa zare, o topesc in ganduri sumbre.
Timpul, parca a stat in loc si asteapta o chemare,
Luna plange tremurand si implora doar iertare
E de-ajuns numai un semn, ca furtuna sa apara
Napustindu-se din plin, sa ucida ca o fiara.
Este, doar iubirea mea, ce tanjeste mult, cu dor
Sa ne cufundam cu totul, intr-un dulce lung amor;
Adancindu-ne in soapte, respirandu-ti rasuflarea,
Inima-ti fie-mi aproape, sa ne-auda doara marea.
Toate acestea-mi sunt dorinte, ce se zbat infiorate.
Nu vreau vorbe goale, nici ganduri desarte,
Ci vreau floarea iubirii si-ale dulce ei petale,
Nu sa-mi plang amorul avand sufletul in zale.
Muge marea-nfuriata din locasul ei incins
Bubuie norii-negriti cate-un fulger nou aprins,
Se icneste-ntreaga fire, incarcata de furtuna,
Valurile se ridica uriase si formeaza-n cer cununa
Noaptea-i grea si apasatoare
Vremea-i tot mai schimbatoare
Totul e smuls, toate-s la un loc
Totu-i pus pe-un imens jar, totu-i un foc
Rascolita din adanc, se inalta marea, tremurand,
Pare ca-i iubirea noastra, ce o port mereu in gand;
A ramas in loc si timpul, incarcat de-atat amor,
Strigatul nefericirii, te-aduce in al meu dor.
Mii de stele sclipitoare, mii de stele cazatoare
Imi tresara inima... fac sa creasca munti in mare,
Mii de stele cad intr-una si impodobesc cununa
Si din cer, iubirea ta-mi apare, ca FURTUNA.
002339
0