Niciodata, adio

Un moșneag și băbuța lui, stau ținându-se de mâna pe marginea prapastiei. Le-au spus Zeii că aceasta este cea din urmă zi a unuia dintre ei, neștiind, sau nevoind să spună, cine trebuie să moară. Și iși așteaptă fiecare semnul, să poată spune celuilalt ``Adio`` și apoi să se arunce în neantul căscându-se în fața privirilor lor. Dar semnul nu mai vine. Și-n tot acest timp, iși aduc împreună aminte de tot ce-au făcut in lunga lor viata. Bune și rele. De ridurile pe care le-au impărțit, de bucuriile pe care le-au făcut celor din jur și de durerile pricinuite cu voia sau fără voia lor. Intr-un târziu, cind tocmai iși spuneau cât de mult înseamna fiecare pentru celălalt, a coborât un inger din cer și le-a spus că ei nu pot muri decit AMÂNDOI ÎN ACEEAȘI CLIPÃ. Și-atunci, TIMPUL și DRAGOSTEA au plecat împreună de mână înapoi prin lume, mulțumind Zeilor că au avut ințelepciunea să nu distrugă POEZIA. Căci POEZIA este copilul nelegitim născut din nesăbuința DRAGOSTEI și-a TIMPULUI. Cel legitim se numește VEȘNICIE. (PIETRE PE HOTAR DE SUFLET - 2003)