Poezie
Trădări
fabule trimise la Vâlcea - 2013
3 min lectură·
Mediu
Tema: Trădare
Putere de sacrificiu
E iarnă grea. Ursoiul se trezește.
Ursoaica, lângă el, din ochi clipește.
La vârsta lor, mai scurtă-i hibernarea,
De sub cearșaf, ea-i pune întrebarea:
– Cum am trecut, demult, la vârsta-a treia,
Martine, mi-a venit, așa, ideea
Să te întreb de m-ai trădat vreodată
Cu vreo ursoaică sau cu altă fată.
– Îți spun cinstit, iubita mea consoartă,
Nicicând eu n-am bătut la altă poartă
Și nicidecum n-aș fi făcut păcatul
Cu alta, în vreo noapte, să-mpart patul.
Dar într-a șaptea, dragul Martinică
La Fizică avea o notă mică.
Risca feciorul nostru-o corigență,
M-am dus la profa lui. Cu elocvență
I-am explicat, la tablă, pe-ndelete,
Ca s-o conving, am tras-o la perete
Și-am strâns-o-n labe; ea, arzând ca torța,
A înțeles, la ea-n birou, ce-i forța.
– Te înțeleg, te iert pentru trădare,
Mi-o amintesc pe tipă: Blana mare
Și-o flutura și-și arăta toți dinții
Când convoca ședința cu părinții.
Purta, provocator, prin clase, șortul,
Bărbatul ei preda, la clase, sportul.
Cum Martinel, cu platfus din născare,
Baremul nu-l făcea la alergare,
M-am parfumat, m-am îmbrăcat de gală,
Și m-am înfipt, așa, în prof, la sală.
La cal și ladă, bârnă, paralele,
El m-a supus, pe rând, la probe grele.
Dar am răbdat și, după ore bune,
L-am auzit, în fine, că îmi spune
Că-l scapă pe băiat de corigență,
De o să fiu atentă la frecvență.
Mergeam, odat’pe lună, pe la sală,
El mi-a lucrat toți mușchii, cu migală,
Dar numai de-o trădare-s vinovată,
Căci Martinel a promovat o dată.
Și, terminând, pe urs îl strânse-n brațe,
Așa cum bine-i șade unei soațe,
Căci fiecare, cu-o trădare mică,
L-a scos, dintr-un necaz, pe Martinică.
Mărturisind, ne căpătăm iertarea
Și ne-amintim ce dulce e trădarea.
Război total
Necugetați, precum li-e soiul,
Crezându-se, de-odată, lei,
Dihorii au pornit războiul
Cu un popor de puricei.
Trezindu-se cu-așa năvală,
Lipsiți de arme și desculți,
Luați – se zice – ca din oală,
Mici de statură, însă, mulți,
Toți puricii s-au strâns grămadă,
Făcând, așa, un front comun.
Dihorii însă,-n canonadă,
Dădeau cu gaz, ca la Verdun,
Cu pierderi grele, puriceii
S-au regrupat, mai sus, pe-un deal,
Dihorii,-n marginea tranșeii,
Puneau de un asalt final.
Și-n noaptea-aceea fără lună,
Scenariul s-a precipitat,
Din puricei, o mie bună
La inamic a dezertat.
Trădare! au strigat confrații,
Rușine! Purici de nimic!
V-ați dat, la greu, cu scelerații,
Crăpați în șanț, la inamic!
Dar mia-aceea trădătoare,
Din miezul nopții, până-n zori,
Sătulă de… înfometare,
Ciupise-ntruna la dihori.
Pe la amiază, toți dihorii,
Sleiți de vlagă, s-au predat.
Din trupul lor, și trădătorii
Și-ai lor confrați s-au ospătat.
În multe cazuri, și la noi,
Ajung, din trădători, eroi.
Atunci când trădători primești,
Atenție! Cu ce-i hrănești?
Calimero
Putere de sacrificiu
E iarnă grea. Ursoiul se trezește.
Ursoaica, lângă el, din ochi clipește.
La vârsta lor, mai scurtă-i hibernarea,
De sub cearșaf, ea-i pune întrebarea:
– Cum am trecut, demult, la vârsta-a treia,
Martine, mi-a venit, așa, ideea
Să te întreb de m-ai trădat vreodată
Cu vreo ursoaică sau cu altă fată.
– Îți spun cinstit, iubita mea consoartă,
Nicicând eu n-am bătut la altă poartă
Și nicidecum n-aș fi făcut păcatul
Cu alta, în vreo noapte, să-mpart patul.
Dar într-a șaptea, dragul Martinică
La Fizică avea o notă mică.
Risca feciorul nostru-o corigență,
M-am dus la profa lui. Cu elocvență
I-am explicat, la tablă, pe-ndelete,
Ca s-o conving, am tras-o la perete
Și-am strâns-o-n labe; ea, arzând ca torța,
A înțeles, la ea-n birou, ce-i forța.
– Te înțeleg, te iert pentru trădare,
Mi-o amintesc pe tipă: Blana mare
Și-o flutura și-și arăta toți dinții
Când convoca ședința cu părinții.
Purta, provocator, prin clase, șortul,
Bărbatul ei preda, la clase, sportul.
Cum Martinel, cu platfus din născare,
Baremul nu-l făcea la alergare,
M-am parfumat, m-am îmbrăcat de gală,
Și m-am înfipt, așa, în prof, la sală.
La cal și ladă, bârnă, paralele,
El m-a supus, pe rând, la probe grele.
Dar am răbdat și, după ore bune,
L-am auzit, în fine, că îmi spune
Că-l scapă pe băiat de corigență,
De o să fiu atentă la frecvență.
Mergeam, odat’pe lună, pe la sală,
El mi-a lucrat toți mușchii, cu migală,
Dar numai de-o trădare-s vinovată,
Căci Martinel a promovat o dată.
Și, terminând, pe urs îl strânse-n brațe,
Așa cum bine-i șade unei soațe,
Căci fiecare, cu-o trădare mică,
L-a scos, dintr-un necaz, pe Martinică.
Mărturisind, ne căpătăm iertarea
Și ne-amintim ce dulce e trădarea.
Război total
Necugetați, precum li-e soiul,
Crezându-se, de-odată, lei,
Dihorii au pornit războiul
Cu un popor de puricei.
Trezindu-se cu-așa năvală,
Lipsiți de arme și desculți,
Luați – se zice – ca din oală,
Mici de statură, însă, mulți,
Toți puricii s-au strâns grămadă,
Făcând, așa, un front comun.
Dihorii însă,-n canonadă,
Dădeau cu gaz, ca la Verdun,
Cu pierderi grele, puriceii
S-au regrupat, mai sus, pe-un deal,
Dihorii,-n marginea tranșeii,
Puneau de un asalt final.
Și-n noaptea-aceea fără lună,
Scenariul s-a precipitat,
Din puricei, o mie bună
La inamic a dezertat.
Trădare! au strigat confrații,
Rușine! Purici de nimic!
V-ați dat, la greu, cu scelerații,
Crăpați în șanț, la inamic!
Dar mia-aceea trădătoare,
Din miezul nopții, până-n zori,
Sătulă de… înfometare,
Ciupise-ntruna la dihori.
Pe la amiază, toți dihorii,
Sleiți de vlagă, s-au predat.
Din trupul lor, și trădătorii
Și-ai lor confrați s-au ospătat.
În multe cazuri, și la noi,
Ajung, din trădători, eroi.
Atunci când trădători primești,
Atenție! Cu ce-i hrănești?
Calimero
004879
0
