Ploua?

E târziu. E o noapte pacifică. Haosul de pe străzi a dispărut. Luna nu se arată iar soarele este ...departe. Stelele,ca frunzele tomnatice se ascund sub nervoșii încărcați. O lină adiere de vânt anunță parcă viitorul zgomot de necruțător război. Soldați peste infinit pe m² lovesc șoseaua neagră. Aceasta este însă prea puternică pentru ei, iar când lovesc perpendicular crezând că au ajuns la țintă… mor. E trist să vezi așa ceva de la etaj. E dureros. Fiecare războinic în parte este amarât și luptă pentru a-și vărsa amarul ca al unui om alungat dintr-o reședință. Însă când moare, sufeltul soldatului se ridică puțini centimetrii deasupra șoselei, apoi își marchează locul unde a murit. Necontenite suflete se ridică tot mai sus, cu nevroză și încordare, cu o ură și o răzbunare cumplită. Strada e luminată doar de un bec de pe un stâlp ruginit pe lângă care aleargă ostașii ca săgețile. De-o dată, se face zi senină, cu lumină orbitoare. E prea brusc! Mă dor ochii! Însă după o fracțiune de minisecundă această rapidă zi dispare, făcând întunericul și mai profound. Cu cât natura se manifestă mai sălbatic, cu cât amplicitatea zgomotului de după scurtă zi este mai agresiv,cu cât se ridică mai multe suflete,cu atât durerea mea este mai mare. Sângele vărsat de ostași pe șosea are un miros de praf umed, lăsând aerul greu. Fiori îmi intră pe sub bluză, ușa se trântește din cauza curentului. Iarăși a pornit haosul. Mă sperii. Fug de la fereastră și mă arunc în pat. Acum dorm. Mă visez un strop de apă care are o singură dorință: să se transforme și să plutească. Stau pe asfalt alături de alți războinici. Nu știu ce să fac, nu mă pot mișca, simt cum mi se topesc oasele și cum timpul trece arătându-mi șcene de luptă. O rază, metamorfozată fecioară dezbracată, apare pe un bloc, apoi două… tot mai multe. Ele coboată amenințător. Îmi simt sfârșitul. Una dintre odioase se luminează peste mine și începe să mă sufoce. Nu vreau să mor! Fierb, clocotesc de nervi, înjur dar nu mă pot mișca. Ce dureros e să-ți simți fiecare particulă ridicându-se spre văzduh. Visul mi se împlinește: plutesc.