Poezie
Condamnat, de propriu-i vis
1 min lectură·
Mediu
Părea atât de specială
Cum alta nu văzuse,
Figura ei atemporală
Spunea vorbe nespuse!
Nu avea cum să bănuiască
Tânărul cel făr\' de minte,
Că inima lui cea lumească
Avea o zână dinainte!
A-ndrăznit să o privească!
Fatală îndrăzneală!
De-avea curaj s-o și dorească
Greșeala lui era vitală!
De-odată dă să amețească,
Căci teama îl cuprinde.
Și-o frică mare, nebunească
Tot corpul îi aprinde.
Cunoscut pentru-ndrăzneală
Nu pentru prudență,
Îi pare-acum fundamentală
Cererea de penitență!
........................................
Făptura lui, lac de sudoare,
Trezită-acuma din visare
Se-ntreabă: a fost întâmplare
Sau o dorință-amăgitoare?...
Cum a putut un chip de zână
Să-i facă-o glumă ce îl doare:
...ca inima lui cea nebună
Să ceară-amarnic îndurare!?!
Blazat, căci el era îndrăzneț
Nu înțelege visul care,
L-a luat acum de nătăfleț...
Dar îi va fi leac de-nvățare!
Nicicând nu va mai crede-n zâne
Căci s-a văzut batjocorit...
Cu fruntea plină de broboane
...Visează ...ca un ... ipocrit!
001.896
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- L. R.Claudia
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 152
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
L. R.Claudia. “Condamnat, de propriu-i vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/l-r-claudia/poezie/1823941/condamnat-de-propriu-i-visComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.