Poezie
Junghiuri matinale
1 min lectură·
Mediu
Neînțeleasă,
misterioasă...
Sunt o ciudată, așa cum sunt etichetată?
Solitudinea îmi este-ntr-adevăr bună amică,
gândesc , și-mi pun o cafea mică.
M-așez ușor și rămân nemișcată.
Ocolită,
părăsită
și pustiită mă simt , cu sufletul greu.
Poate, să fie o părere?
Sau doar așa sunt eu?
Îmi spune cineva? Tăcere…
Ah! Cafeaua...
S-a răcit – asta-i beleaua!
Speram să mă-ncălzească, s-alunge ea amarul
pricinuit de cugetări aiurea, fără sens.
Plecați! Lăsați-mi avatarul,
ce vreți?! Sunt doar un homo sapiens.
001027
0