Baieti de cartier

22. Soră-mea e o scorpie. Cu certitudine. Dacă Silvia ar deveni Marea Fată de Cartier chiar și pentru numai o singură zi, lucrurile ar sta extrem de nasol. Pentru noi toți. Acele versuri ale unei formații de băieți de cartier care ne aruncau în față că ‘dac-aș fi pentru o zi președinte/v-aș amaneta pe toți/fără cuvinte/ dac-aș fi pentru o zi președinte/v-aș amaneta/și nu m-ați prinde’ sunt nimica toată pe lângă ce coace mintea soră-mii. Deși la prima vedere părerea execrabilă pe care o am despre soră-mea s-ar datora unei invidii profunde pe dragostea pe care taică-meu i-o arăta aproape în exclusivitate numai ei, mi-aș permite să corectez această impresie greșită. În primul rând, Victor Petrini, deși era într-adevăr extaziat de fiecare dată când se juca cu soră-mea, n-a reușit să îmi trezească sentimente de invidie cu privire la modul în care își împărțea dragostea părintească dintr-un motiv foarte simplu: eram prea mic pentru a-mi aduce aminte. Când ajunsesem destul de mare pentru a fi conștient de aceste diferențe, taică-miu era deja, pentru a doua oară, la închisoare. Evident, caietele memoriilor sale, pe care Marin Preda le-a preluat și le-a publicat sub formă de roman pe la începutul anilor 80 sub titlul de Cel mai iubit dintre pământeni, n-au fost deloc binevenite pentru egou-ul meu de copil avid după dragostea paternă. Victor Petrini n-a pomenit nicăieri nici un cuvânt despre mine, lucru care avea să mă dezamăgească extrem de tare atunci când aveam să citesc cele trei volume ale confesiunii sale din pușcărie. Am bănuit-o în câteva rânduri pe maică-mea că nu-i pomenise niciodată (poate din răzbunare) de existența mea, fapt care ar fi constituit o explicație acceptabilă pentru lipsa mea din jurnalul lui tata. Totuși, Matilda s-a jurat de mai multe ori că n-ar fi cutezat să îmi creeze o astfel de dizabilitate emoțională doar din cauza unei simple neînțelegeri dintre ea și tata, lăsându-mi să înțeleg că întreaga vină o poartă nepăsătorul și inexplicabilul meu tată. În al doilea rând, mama a compensat cu arhisuficiență orice posibilă carență afectivă pe care aș fi putut-o resimți. Dat fiind că Silvia a rămas în grija tatălui ei vitreg după divorțul Matildei de Mircea, cel de-al doilea soț al său, mama și-a concentrat toate eforturile și atențiile asupra mea. Matilda știa să fie o mamă minunată. Eu eram prințișorul ei și ceea ce îmi procura o satisfacție nebună era că nu mă trata niciodată ca pe un copil, ci ca pe un adult față de care însă avea o toleranță plină de dragoste. Indiferent de năzbâtiile pe care le făceam, pedeapsa cea mai aspră era o privire mustrătoare însoțită de o prăjitură caldă pe care tocmai o preparase la cuptor pentru mine. Drept urmare, n-am simțit niciodată că Silvia m-ar eclipsa în ce privește afecțiunea parentală; ba, dimpotrivă. După umila mea părere, cred că acesta este de fapt unul dintre motivele temeinice pentru care Silvia a devenit o atare măgăriță. Dezvoltase un comportament răutăcios și nesuferit pentru a atrage atenția asupra ei, făcea absolut întotdeauna invers decât i se cerea pentru a simți că celor din jur le pasă de modul în care se manifestă – dar, spre nefericirea ei, fusese lăsată în pace să își facă de cap. Victor Petrini nu avea timp de ea pentru că era la zdup, Matilda o trata cu răceală și indiferență de parcă n-ar fi fost fata ei, iar Mircea, tatăl vitreg, era prea bătrân și prea interesat să obțină favorurile secretarelor ministerului său pentru a mai face caz de răutățile Silviei. Soră-mea nu numai că e o scorpie, dar și arătă ca o scorpie. Þinută de Mircea, un nomenclaturist, mai mult pe la Paris decât prin țară, îmbrăcată numai din magazine atât de exclusiviste încât prețurile nu sunt afișate în vitrine, fiind rezervate numai persoanelor care sunt admise să pătrundă în respectivele sanctuare, îmbuibată cu somon, icre negre și carne de fazan, petrecându-și, vorba lui Eminescu, iarna la plajă, vara la schi, a ajuns să semene perfect cu prietena ei cea mai bună, Katinka Roman (cunoscută în presa de scandal drept fata care aduce strip-tease-ul). Amândouă sunt două balene voluptoase cam în jur de o sută de kile fiecare, fandosite și gata să-și dea ochii peste cap la apariția oricărui stripăr. În fiecare săptămână, dacă nu-și vopsește părul într-o altă nuanță poate risca un atac de psihoză maniaco-depresivă, fapt pentru care, în urma costului enorm al acestui tratament profilactic, s-a decis acum câțiva ani să-și deschidă un coafor și un centru de cosmetică în co-acționariat cu Katinkuța. În fapt, nimeni altcineva nu trece pragul respectivului salon în afara lor, întrucât ele petrec zilnic atât de mult timp lăsându-se îngrijite, dezmierdate și cosmetizate încât nu mai există timp pentru programarea altor cliente. Cu toate aceste eforturi uriașe de întreținere și înfrumusețare, rezultatele se lasă însă așteptate. Nu sunt de acord cu sintagma că \'nu haina îl face pe om\' (întrucât, orice s-ar zice, aspectul fizic al unei persoane spune lucruri importante despre personalitatea sa, iar stimulii exteriori, inclusiv hainele, ne influențează în mod decisiv atitudinea și planurile de viață) însă, în cazul soră-mii, se aplică pe deplin. Oricât s-ar chinui, oricât de mult s-ar investi în ea, n-o să arate niciodată altfel decât precum un salam transpirat care mototolește inutil stofe scumpe. După moartea lui Mircea, pe care l-a moștenit, Silvia a reușit să pape (oarecum la propriu...) singură cam tot ce cu chiu cu vai nefericitul babalâc salvase în timpul ultimilor săi ani postcomuniști de furia consumeristă a copilei adoptate. În foarte puțin, ea ajunsese la fundul sacului și constatase că, întrucât nu prea mai era apetisantă la cele 100 de kile dobândite cu greu și cu cheltuială mare, nu putea nici să spere să dea peste vreun fraier care sa continue să-i finanțeze obrăjorul subțire și gusturile deosebite, dar nici să-și mai permită escapadele cu stripări care îi calmau deopotrivă orgoliul (obișnuitul \'Na, că al meu e mai mișto și mai cool decât al tău, fată!\') și pornirile naturale către desfătări hedoniste. Oarecum de așteptat, salonul de înfrumusețare dăduse în scurt timp faliment, lucru care o pusese extrem de tare pe gânduri cu privire la viitorul ei financiar și cosmetic. Decisese, tot alături de Katinkuța cea la fel (ba chiar mai mult) de năzdrăvană la bărbați, să se lanseze în lumea modei. Acum, fără pic de maliție, sunt obligat să recunosc că primele două colecții, în special cele destinate bărbaților (doar știau ele ce știau), le ieșiseră destul de bine. Din nefericire, este destul de greu să convingi lumea să cumpere haine de la tine când arăți precum un caltaboș cu pretenții de miss. Afacerile îi merseră din prost în mai prost, iar la un moment dat trebuise să renunțe la limuzina cu șofer, la voiajele la sfârșit de săptămână la Monaco, la salatele de fructe de mare și la hainele din blană de urs panda. Aflase despre cât de profitabile pot fi investițiile la bursă pe când stătea la coadă la bancă (ce decădere), așteptând în rând cu o droaie de bătrânei să-și achite factura la telefon. Ca de obicei în astfel de situații, încerca să fie cât mai rigidă și mai neprietenoasă cu putință, sperând să fie ocolită de dorința inepuizabilă a pensionarilor de a intra în vorbă cu oamenii, de a schimba impresii despre lume, politică și cele mai sănătoase feluri de mâncare. Tot ca de obicei, atitudinea ei rezervată nu păruse un impediment major pentru a fi chestionată cu privire la ce părere are despre cât de încet se mișcă funcționarele, cât de scumpă a devenit viața în ultimii ani, ș.a.m.d. În cele din urmă însă, cum nu se dovedise un interlocutor activ, discuțiile ajunseseră rapid să o ocolească, purtându-se în principal pe deasupra umerilor ei, între cele patru băbuțe care se aflau înaintea ei și cei doi bătrânei din spatele. Nu era pentru prima dată când pensionarii pomeneau despre sume cu totul și cu totul surprinzătoare, dacă nu chiar impresionante - mai ales date fiind opiniile pesimiste anterioare cu privire la starea lumii, a prețurilor, a inflației, a valutelor. Era însă pentru prima oară când vorbeau cu însuflețire și optimism despre bani și despre ce poate aduce viitorul - fapt care a făcut-o, oarecum involuntar, să ciulească urechile și să încerce să înțeleagă, dincolo de oftaturile, tușiturile și fonfăiturile pe diferite tonuri și din diferite cauze, care formau aproximativ 50% din sunetele pe care le scoteau pe parcursul unei fraze, care era obiectul noii lor pasiuni. Noua pasiune era reprezentată de acțiuni. După toate probabilitățile, o parte dintre babalâci achiziționaseră câteva pachete de acțiuni ale unor companii la modă, iar prețurile respectivelor titluri crescuseră de câteva ori, aducându-i în culmea fericirii. Brusc interesată să afle care erau respectivele companii câștigătoare, a întrebat dacă respectivele acțiuni le cumpăraseră în urma informațiilor adunate din presa financiară, sau la recomandarea unui broker, sau dacă nu cumva aveau vreo rudă care le furniza informații valoroase din interiorul firmelor... Deschisese cutia Pandorei, dar nu-i păsa. Era gata să recunoască că tineretul din ziua de astăzi nu mai este așa cum ar fi trebuit să fie, că valorile și tradițiile sunt în pericol, că însăși tinerilor vremurile contemporane le sunt din ce în ce mai greu de înțeles și de suportat. Trebuia să afle care sunt acțiunile câștigătoare. Era îndreptățită să știe aceste lucruri. Mult mai îndreptățită decât boșorogii ăia pe care, foarte probabil, îi căuta dracu\' pe acasă. Era tânără, avea o viață întreagă înainte de trăit, erau milioane de magazine și de destinații turistice pe care trebuia să le viziteze cât încă se mai putea bucura din plin de ce-i puteau oferi. Avea MARE nevoie de rețeta miraculoasă a îmbogățirii, a înzecirii micilor economii pe care încă le mai avea, pentru care o bancă serioasă îi oferea o dobândă de mai mare rușinea. Intrată în horă, atitudinea ei bățoasă și distantă se evaporase. În câteva momente se bătea pe spate cu bătrânelul din spatele său, pe care, realizând dintr-o dată cât de bolnav și de firav este, l-a invitat să treacă înaintea ei la rând. A oftat cu compasiune la vestea spondilozei galopante a băbuței de dinainte și a încercat să se facă folositoare enumerând toți foștii săi colegi de liceu care ajunseseră doctori pe la diverse spitale și pe lângă care, cu siguranță, ar fi putut interveni pentru a i se rezolva mai repede nevoile medicale, actuale sau viitoare. A vociferat și ea împotriva încetinelii total neadecvate cu care se mișca casiera, reamintindu-i cu un glas tăios că persoanele de vârsta a treia trebuiesc menajate, fiind cei mai fideli și mai respectuoși clienți ai băncii. Într-un cuvânt, se infiltra cum putea mai bine în tabăra speculatorilor iscusiți ai bursei. Informațiile smulse s-au dovedit, chiar din prima clipă, extrem de utile. Ajunsă în posesia celor câteva inițiale norocoase (pe care, întrucât îi sunau a chineză, a trebuit să le noteze de urgență în memorie în timp ce dădea atoateștiutoare din cap), s-a repezit către casă, decisă să treacă la fapte mari încă din ziua respectivă. Pe internet a găsit lista tuturor societăților de valori mobiliare care erau acreditate la Bursa din București și după câteva telefoane și discuții în care a pozat drept un investitor expert și cinic care știe exact ce-și dorește de la brokerul său (bani, evident) și lăsând impresia că tocmai se despărțea de brokerul său anterior din cauza unor erori minore însă impardonabile ale aceluia, a decis că cea mai bună alegere pentru sine era o firmă care îi permitea un control total și direct prin internet asupra portofoliului de acțiuni. Începând cu a doua zi, puțin după prânz, transferase în contul firmei de brokeraj toți banii pe care îi mai avea în bancă. Deja, după prânz, era o investitoare echilibrată, care își plasase banii într-o plajă de titluri din cele mai diverse industrii, strategie care făcea ca riscul asociat fiecărei acțiuni să fie ameliorat de faptul că nu avea puși toți banii într-un singur loc. Adică totul ca la carte. Portofoliul ei de acțiuni creștea precum Harap Alb când era mic: cu câte 1 % pe zi în săptămânile bune, cu numai 0,5 % în săptămânile mai slabe. Chiar de la finalul primei luni de când devenise jucătoare la bursă, câștigul pe care îl obținuse acoperise toate cheltuielile legate de infrastructura pe care trebuise să și-o asigure acasă pentru a fi un investitor serios (un computer ultra-performant care luase locul lap-top-ului portocaliu de pe vremea studenției, conexiune prin fibră optică la internet, taxele de deschidere și de administrare de cont la societatea de valori mobiliare, abonamente la cele mai serioase cotidiene și săptămânale de afaceri) și îi asigurase un profit care depășea de trei ori venitul lunar pe care-l primea un director de filială de bancă. Devenise atât de obsedată de bursă, încât nu mai deschidea gura decât pentru a menționa ultima evoluție a titlului X sau de volumul de tranzacționare pe titlul Y. Zilele căpătaseră o nouă cadență. Se trezea mai devreme, se aranja și își pregătea (singură!) un mic dejun copios și aștepta relaxată să vină ora deschiderii bursei, fără să mai simtă nevoia să stea cu prietenele la palavre până se descărca bateria telefonului. Până la ora închiderii tranzacțiilor se desfăta urmărind cum cifrele care descriau creșterile zilnice se colorau în verde, iar spre seară își făcea entuziastă calculele finale și se pierdea visând la lucrurile pe care și le va putea permite la sfârșitul anului. Dacă ritmul de creștere se menținea, în șase luni avea să își cumpere un iaht de dimensiuni medii, dar dacă nu ar fi intrat în bani și i-ar fi lăsat să producă cu viteza aceleiași progresii aritmetice ca până atunci aveam să își poată permite reședințe în toate capitalele europene în mai puțin de doi ani. Sumele de milioane de euro păreau a deveni mizilicuri, iar amintirea calculelor lunare din ultimii ani de după moartea lui Mircea cu privire la întreținere, facturile curente și mesele la restaurant deveneau niște dihănii de prost-gust. Începuse să cocheteze cu ideea de a ieși în cele din urmă din afacerea cu țoale pe care continua să o aibă cu Katinkuța. O mare schimbare de perspectivă se produsese și în cum se raporta la banii pe care îi avea în poșetă, pe care nu-i mai privea ca pe un garant al puterii sale de cumpărare, ci ca pe oportunități irosite de a câștiga și mai mulți bani. Orice ban pe care nu-l avea investit la bursă reprezenta o pierdere, întrucât o priva de explozia matematică a unor noi zerouri adăugate contului deschis la societatea de valori mobiliare. După două luni, era în al un miliardelea cer. Știa că nu mai este mult până când va începe să îi streseze pe agenții imobiliari cu pretențiile sale cu privire la o reședință somptuoasă în zona zero a capitalei. Dezastrul a venit pe neașteptate. Într-o zi extrem de frumoasă de vară, când cerul avea un albastru atât de frumos încât puteai jura că te aflai în Grecia, nimic nu prevestea cifrele roșii care aveau să apară pe ecranul monitorului cu plasmă pe care Silvia îl contempla, liniștită, precum în fiecare dimineață. Scăderea de 5% a fost un duș rece pe care la prima vedere nu l-a priceput, trebuind să ceară ajutorul broker-ului stilat pe care era obișnuită să-l audă vorbindu-i despre cele mai minunate perspective ale pieței. Prima neplăcere a fost însăși luarea legăturii cu brokerul, căruia, în mod surprinzător, telefonul i-a sunat ocupat pentru mai multe ore. Aproape de ora închiderii sesiunii de tranzacționare, când deja scăderile titlurilor ajunseseră pe la 8%, respectivul i-a răspuns cu o voce răgușită și obosită. Nu, nu era motiv de panică, era o simplă corecție a pieței. Corecție?! Mda, corecție. Așa este la bursă, o liniștise puțin plictisit, creșterile susținute alternează cu momente de scăderi. Nimic neobișnuit, nimic rău. - Dar de ce nu m-ai anunțat că urmează o zi de scădere (boul dracului)?! - Domnișoară, aceste fluctuații sunt imposibil de prognozat. Ele se datorează unor variabile care, de foarte multe ori, nu pot fi contorizate. Mâine, este posibil ca trend-ul să se inverseze. A doua zi cotațiile recâștigaseră 2% din valoare. Lucrurile reveneau la normalitate. Își petrecuse restul zilei pe Calea Victoriei, la cafele cu Katinkuța. În dimineața următoare, simțise că i se taie picioarele. Cotațiile se prăbușiseră cu 15%, majoritatea titlurilor fiind suspendate de la tranzacționare. ‘Suspendare egal faliment’ îi vâjâise prin cap și abia reușise să înțeleagă bolboroselile docte ale brokerului, care îi explica că suspendarea unor acțiuni este o practică curentă, efectuată tocmai pentru protecția investitorilor. În momentul în care cotațiile variază cu mai mult de 15%, fie în sus, fie în jos, tranzacțiile cu respectivele titluri se suspendă, pentru a împiedica ca tăvălugul panicii sau al exuberanței inconștiente să pună stăpânire pe jucătorii bursieri. Ziua de după confirmă parțial predicțiile broker-ului. Unele dintre titluri crescură cu 3-4%, deși altele continuară să se deprecieze. Citi cu mai mare atenție analizele financiare din ziarele economice la care se abonase, și află că respectivului fenomen de pierderi susținute i se spunea, cochet, \'consolidarea pieței’. - Consolidare my ass. Consolidare pe banii mei? se stropșise ea la broker. Relațiile bune cu societatea de investiții mobiliare apuseseră. În locul politeților sclifosite pe care le schimbau din când în când la telefon, când veștile bune o făceau să se simtă bestial în fiecare dimineață, venise rândul răgetelor pe care cele una suta kile de carne de calitate extra le putea emite, dacă era cazul. Scorpia era numai adormită. Brokerul era însă obișnuit cu astfel de reacții necontrolate din partea novicilor. - Domnișoară Petrini, piața bursieră, ca orice sistem economic, se supune ciclurilor. Acum se pare că intrăm pe o pantă descrescătoare, care va fi însă urmată de o creștere. - CÂND?! - V-aș sugera să nu interpretați aceste scăderi de moment drept pierderi. Mai degrabă, investițiile dumneavoastră devin, din speculații pe termen scurt, investiții pe termen lung. ?! Pe termen lung?! Ea avea un iaht de cumpărat - să-i rupă gura Katinkuței -, doi stripări de angajat - era cam stătută -, bijuterii de cumpărat - de cele de pe vremea babacului Mircea se cam săturase. - Glumești. Ce-i aia termen lung? - Șase luni, un an, doi, în cazurile mai complicate poate trei.  - Totul este să nu intrați în panică. Trântise telefonul cu spume la gură. Ani?! ANI?!?!?!? Era hotărâtă să-și lichideze portofoliul a doua zi la prima oră. Chiar și cu pierderile din ultimele zile, tot câștigase o sumă frumușică, care îi permitea să relanseze colecția de modă cu Katinka. Ședința de tranzacționare începuse tot nasol. Minus 8% în primul sfert de oră. Până completase ordinele de vânzare ale acțiunilor, prețul revenise însă brusc - spre un plus 7%. Până să anuleze proaspetele ordine de vânzare, 30% din portofoliu fusese deja cumpărat. În cinci minute, pierderea era așadar de 15%. Urlete de furie, asezonate cu cele mai alese înjurături din bazinul carpato-danubiano-pontic, acompaniară schimbarea trendului bursier. Alt telefon către broker, lipsit de cel mai elementar protocol. - Domnișoară, v-am spus că dacă vindeți sub imperiul panicii veți avea de pierdut. Momentul actual, dominat de ieșirea fondurilor de investiții străine de pe piețele central europene, nu este favorabil vânzării activelor. Prețurile au tendința să fluctueze necontrolat. Morții morților mă-tii. Contabilizase pierderea acelei săptămâni: rămăsese fără jumătate din bani. Dezastruos. Ar fi putut cu banii evaporați să-și cumpere un apartament cochet în Primăverii. După această perioadă de tensiune, pe care analiștii financiari flegmatici (care evident că nu au avut niciodată sume prea importante la dispoziție pentru a le investi conform propriilor recomandări) o denumesc îndeobște maturizarea investitorului, Silvia a devenit mult mai apatică cu privire la cotațiile bursiere. Nu mai petrecea cele mai frumoase ore ale zilei monitorizând prețul acțiunilor și știrile despre companiile listate. Le verifica cam o dată pe săptămână, fără să se mai entuziasmeze excesiv la creșteri sau să se crizeze la prăbușirile lipsite de grație ale indexului bursier. Iahtul rămânea să se legene în continuare doar în coșmarurile, tot mai rare, care îi bântuiau somnul de frumusețe de după-amiază. După gustul meu, senzațiile tari cu care se delectase soră-mea în acea perioadă nu fuseseră suficiente pentru a scoate tot veninul din ea. Însă cele câteva fire albe care îi ieșiseră, coroborate cu pierderea în greutate (tot pe fond depresiv) o umanizaseră un pic, o făcuseră parcă aproape amuzantă. În special atunci când se pomenea alături de câteva un economist mai acătării care vorbea despre strategii de plasamente pe termen lung, lacrimile care îi apăreau subtil la colțul pleoapelor decorate de către cea mai tare stilistă din oraș reușeau să îi dea chiar un aer de matahală prietenoasă. Matilda a încercat de nenumărate ori să ne explice că suntem frați și că, în consecință, ar trebui să ne comportăm ca atare. De fiecare dată eu eram fraierul care încerca să joace rolul fratelui mai mic și mai prost care are nevoie de afecțiune de la sora mai mare. Și tot de fiecare dată Silvia mă lua la mișto, mă mușca și îmi făcea țăndări cele mai frumoase, mai iubite sau mai noi jucării - după caz. Am vrut s-o scalpez când i-a explicat primei fete cu care îmi propusesem să ies la un film în adolescență că sunt o adevărată broască râioasă, libidinoasă și bășinoasă. Am plâns din cauza ei o zi întreagă în momentul în care a aruncat la tomberon maimuțoiul meu de suflet, pe care îl păstram în bibliotecă drept paznic al dialogurilor lui Platon în ediție din piele. După toate probabilitățile, soră-mea a fost, este și va rămâne o scorpie. Pe care n-o recomand nimănui, indiferent de cât de bine îi merg investițiile la bursă în ultimele luni. Romanul este in curs de aparitie la editura Nemira. Pagina oficiala a romanului este www.kikivasilescu.ro/bdc.html Va multumesc pentru orice comentariu sau sugestie. Vox populi, vox dei.