Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

o lume cu mult soare

1 min lectură·
Mediu
să ne jucăm
să spălăm pisica s-o punem
la uscat pe acoperiș să luăm scara
să culegem cireșe să îngropăm sâmburii să așteptăm
să crească primăvara viitoare despuiați să facem baie în lighean
să ne zvântăm la soare să smulgem buruienile
liliacul înflorit să bem apă direct din căldare să fie rece gheață
să punem bobocii de rață în butoi să observăm cum se scufundă unul câte unul
să scormonim după râme să privim inelele mișcătoare să le rupem
să ascultăm mierla să coborâm în pivniță să sorbim din priviri rafturi de sticle verzi
să fugim de păienjeni șoareci lighioane să ne zdrelim genunchii
coatele să furăm ouă să le ținem la piept să ne luăm după iepuri
să mestecăm cârcei să ne scuturăm
țărâna din păr să ne sărutăm frunțile cu buze arse cu degete murdare
seara să ne cheme mama acasă
003.703
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

karla zercicov. “o lume cu mult soare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/karla-zercicov/poezie/14005540/o-lume-cu-mult-soare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.