Rugă de îndurare

Cum mă privești iubite astă seară! Nu știu de să-ți citesc pe chip Dor, tristețe, groază, milă... Și cum m-apropii lent mijindu-mi ochii Să-ți descifrez din piept misterul Deodată, o rază din jumătatea asta de luna alienată Ce ne privește amuzată Mi se înfige-n spate și dezechilibrată mă proptesc în buzele-ți pătate ce-au fost de ea înainte sărutate... Și nu, n-am mai putut actunci să lupt N-am mai putut și nici nu am mai vrut Armele și scutul mi s-au frânt Și-ți zac și-acuma la picioare. Dar sar ca arsă de țigară Îmi amintesc cum focul tău mă arde, mă lasă fără de suflare Mă face slută, mă lasă pustiită Și mă desprind din dulcea sărutare Și cu sufletul pe jumătate afară iți șoptesc, deși în mine carnea zbiară: Iubite... Uită-ți uitarea Ascultă-mi chemarea Și zboară-ți plecarea Sau de trupul meu nu te mai coase Și lasă-mă, te rog, în pace Vino de mă prinde-n brațe Împreună hai, cântece să facem Tu să fii ton Și eu un semiton Pe strunele chitarei să ne sărutam, Ciocnindu-ne într-un un acord, să ne-nălțăm. Dar ține-mă de mână și când banal pe-asfalt pășim Nu doar când împletindu-ne, zburăm. Iar dacă nu, atunci nu-mi mai goni prin oase Și dă-mi, dragul meu, rogu-te, pace Nu știi tu oare că în tăcere este noapte? Și-am încercat și-n beznă să mai bat din aripi Însă întunericu-i de smoală și penele-mi îngreunează Și zboru-mi domolește Deci, îndrăznește și pe lumină de mă iubește. De nu, te rog nu îmi mai bate iar la ușă Și nu-mi mai cere să te primesc o clipă doar în casă Mie clipele rănile îmi cască. Slăbește-mi așadar prinsoarea și a ta cale îți urmează Și mă lasă, te suplic, iubitul meu, mă lasă... Caci de nu vii ca să rămâi cu mine Rămâi cu bine!