ADN

Motto: ”Cerurile nu sunt umane și nici viața de deasupra mea, de sub mine și din mine. ”

O singuratate prea zgomotoasa - B. Hrabal

Există o oboseală a privirii

ce aduce cu sine obișnuință

și se așază pe lucruri

ca-ntr-un imens bloc de întuneric

din neputința si singurătatea luminii

de a fi însoțită în permanență de umbră

râul subteran pe care plutesc în derivă

chipul zilelor și al zeităților amestecate

într-o liniște deplină de gesturi și gânduri

oglindă a tot ce este insuportabil privirii

și trebuie să închizi ochii să poți zări în toată splendoare

surâsul pe chipul de aur al soarelui

ridicând liniștea pe acoperișul catedralelor

printre coloanele de aer ce țin cerul

adânc înfipt în pământ la picioarele călătoriilor

departe în adâncul de lumină

la capătul tenebrelor pe frunțile de auroră ale zeilor ...

Și în ploaia aceasta oblică prin mitologia uitării

voi străbate străzile orașului

voi întoarce lucrurile pe dos

scoțându-le din cămașa de forță a oglinzilor ...

deasupra statuilor înmărmurite în arcadele orizontului

faldurile înserării murmură liniștea izvoarelor nopții

revărsând la țărm ființe himerice din inima nevăzută a lucrurilor

frânturi de lume pe drumul pașilor nevăzuți ai luminii

prin ferestrele de gheață ale dimineții ...