Pași...

E noapte E întuneric E rece E viața mea... În negura nopții În negura vieții Cu teamă la-nceput Cu și mai mare teamă spre sfârșit Cu emoția unui copil Ce-abia și-a luat un premiu intâi Ce-abia și-a primit o palmă din supărarea mamei. Mai fac un pas, două, trei, dar greu... Abia... abia continui... Pași-mi sunt parcă-ncleștați încleștați în intuneric încleștați într-o existență În care stăpânește doar pustietatea prea gri Și parcă-ar vrea afară Și parcă-ar încerca ceva Dar în zadar... E prea mare ceața E prea pustie strada E prea mult gri Și nu-i putere nu îndeajuns Și-i altceva E resemnare... Ce și-a marcat prezența Punându-și stăpânirea asupra-mi Dar mai e ceva mai e ... Pierdută-n întuneric În gânduri-nebușite de durere de rece de el ... E o lumină ce-abia mai pâlpâie E o picătura mică,mică, de speranța Și nu-i trecută Nu încă...