Poezie
Rănită
1 min lectură·
Mediu
De tine, departe, iubire, azi zbor
Cu inima-mi rănită de arma-ți de vânător.
Durerea o simt cum sapă în fiece oscior.
Ce greu-mi pare zborul când toate mă dor!
Privesc cu ochi largi spre vânător
Și cu lacrimi fierbinți aș vrea să-l implor
Să mă lase să beau înc-odat’ din al vieții izvor.
Ce greu-mi pare zborul când toate mă dor!
Gândurile rele, toate, ca niște corbi mă-nconjor
Și fără să pot să m-opresc, încontinuu cobor
Ușor ca o frunză spre pământ mă scobor
Și-ating, în cădere, un loc liniștitor
Unde știu că mi-e scris să mor.
Ce lungă-mi pare clipa când toate mă dor!
Aș fi vrut să nu mă chitească cu arma-i de vânător
Iubirea, în timpul celui mai frumos zbor,
Aș fi vrut să nu fiu un muritor
Pradă acestui monstru neîndurător.
Dar măcar de-aș putea să mor
Să nu mai fiu un simplu zburător
Ce se-ntrece, pe cer, cu orișicare nor
Urmărit de neobositul vânător.
001.699
0