Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presă

Nu vă putem servi, avem control...!

2 min lectură·
Mediu
Ca de obicei, în ultima vreme dimineața îmi beau cafeaua pe unde apuc, deoarece în ultima vreme nu am mai avut timp să o savurez încet, așa cum îmi place mie. Am fost și zilele trecute la o terasă bine cunoscută din Vâlcea, nouă, în plin centru, cu pretenții și prețuri de...mai bine cumpăram un pachet de cafea,(din cea care este mai iefină)... M-am așezat la masă, am comandat cafeaua, iar cum ora era bine trecută de prânz, m-am hotărât să servesc și o pizza, avându-se în vedere că la mine nu este punctul forte în specialități italiene, în ceea ce privește gătitul… Cafeaua, am primit-o, după vreo câteva minute bune de așteptare, dar când am comandat și pizza mare mi-a fost mirarea când răspunsul domnișoarei I. care mă servea a fost: \" Nu vă putem servi, deoarece avem control de la sanepid și....\" Am rămas stupefiată! Cum așa? Dacă este control de la sanepid, nu se mai face pizza? Care sunt motivele? Pentru moment am avut zeci de idei imaginare. Mai întâi că nu fac pizza, deoarece nu se încadrează în normele cerute de aceștia, în ceea ce privește salubritatea, iar în al doi-lea rând, chiar mi-aș fi dorit să mănânc o pizza făcută în fața organelor de control... L-am chemat pe patron, un domn bine făcut, tânăr și cu mari perspective de viitor, dorind să-mi satisfac curiozitatea, de ce nu servesc pizza atunci când au control de la sanepid. Răspunsul era de fapt, altul decât cel, care poate dumneavoastră vă așteptați: „ Nu am putut să vă servesc, deoarece acum s-a făcut un control, din cauza gripei aviare, iar bucătarul nu s-a putut ocupa și de cei de la control, și de pizza” Am rămas un pic mirată, dar vrând- nevrând, a trebuit să accept situația și să mai înghit…o gură de cafea, apoi să plătesc, plecând…
002.567
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Presă
Cuvinte
309
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ionela van Rees-Zota. “Nu vă putem servi, avem control...!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ionela-van-rees-zota/presa/184436/nu-va-putem-servi-avem-control

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.