Ma cert!

Am privit departe. Mult mai departe decât îți imaginezi. Undeva în adâncul sufletului meu și m-am certat. M-am certat rău de tot. Știi de ce? Sunt sigură că nu! M-am certat pentru toate momentele urâte care ți le-am pricinuit. M-am certat pentru clipele de nefericire pe care ți le-am provocat. M-am certat pentru acele zile când puteam fi atât de fericiți, iar eu, ca o copilă naivă ce eram, căutam „gălceava”. Abia acum realizez ce momente frumoase am pierdut. Acum realizez cât de frumos este să fii fericit, acum realizez că, atunci când ne „certam”, cea mai frumoasă era împăcarea. Mi-e teamă. Mi-e teamă de dorul care mă mistuie. Mi-e teamă de clipele ce vor urma. De ce? Deoarece vreau ca ele să nu se sfârșească niciodată. Vreau să fim mereu aceiași veșnic îndrăgostiți plini de dorință, puritate și iubire… M-am mai certat datorită faptului că, în aceste momente, nu sunt cu tine, că în aceste momente, când ar trebui să ne „hârjonim”, tu ești acolo, departe, cu o carte pe genunchi, mistuit de dorul ce-l ai pentru mine, stând în colțul fotoliului tău din mijlocul odăii, privind din când în când, pe fereastră, trecătorii ce trec nestingheriți prin dreptul tău. Mă mai cert eu, acum, deoarece vreau să nu mă cerți tu. Nu-mi place, iar atunci pun „botic”. Se întristează sufletul din mine, se întristează ochii-mi care sunt plini de dragoste, se întristează totul… Lasă-mă să mă cert eu. Știi ceva? Mă cert mult mai rău și mă doare mult mai mult, promițându-mi, la rândul meu, că nu voi mai face. Mă cert! Mă cert acum din nou și vreau să-ți promit că voi face tot posibilul să nu ne mai supărăm. Haide! Cuprinde-mi mâinile și vino! Vreau să ne „supărăm” cum nu am mai făcut-o și să ne iubim ca și cum ar fi pentru prima dată…