Poezie
Romanța Zeilor de ieri
1 min lectură·
Mediu
Taci,
Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri ! ...
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâilor dureri !
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,
Și să nu mă chemi pe nume –
Să-mi deștepți din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept ! ...
Ocolește-mă cu groază ca pe-un stârv de om ucis —
Nu de oameni,
Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinți —
Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminți ! ...
Ocolește-mă cu groază ...
Dar oprește-te departe,
Să mă poți privi de-a-ntregul
Și să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce cade prin paharele deșarte
Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt !
003.235
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Minulescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 142
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Minulescu. “Romanța Zeilor de ieri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-minulescu/poezie/14094514/romanta-zeilor-de-ieri-14094514Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
