Fiinta omeneasca

Cu fiecare rasarit de soare, incercam o noua speranta. Doritoare de divina purificare, incapabila insa de a se purifica, fiinta omeneasca taraste in dragoste, vesnica si dubla osanda de a voi sa fie mai presus de om si de a nu putea, prin apasatoarea ei realitate, sa se ridice prea mult, acolo unde numai spiritele dematerializate pot sa se opreasca si sa se socoate fericite. Bieti oameni ce suntem, intr-o lume de pacate si de prabusiri, unde sufletele, legate de corp, cauta si nu gasesc posibilitatea de mantuire completa si de sigura salvare! Si, totusi, singura ratiune de a trai e aceasta: sa incerci a te inalta, sa incerci zborul, uniti perechi, barbati, femei, spre a crea, in scurta noastra existenta, alta viata, spre a suporta impreuna, poate cu mai putina teama, nerabdarea de a vedea misterul final, umbra dincolo de care va trebui sa se afle, si desigur ca este, pamantul fagaduintei!