Elogiu unei umbre

Iti privesc umbra. E, dupa cum s-ar spune, imaginea ta, deformata, alungita, cazuta la picioarele tale. Intind mainile spre tine si brusc le privesc umbra. Si mainile mele sunt mai mari. Dar in acelasi timp delicate, amintind de intunecoasa alunecare a lagunelor venetiene. Ce diferenta poate fi intre realitate si umbra ei! Umbrele par imaginile noastre idealizate, ce ne urmeaza pretutindeni. Si in intuneric. Chiar si in moarte...Dar sa nu vorbim despre moarte. Acum iti privesc umbra care se prelinge pe perete asemeni unui sarpe. O a doua fiinta asemeni tie, dar intunecata si neluata in seama de Oameni. De fapt, cati dintre noi se pot numi Oameni?...Sa nu divagam. Vorbeam despre umbre. Decupaje ale sufletului nostru pe obiectele opace. Sa nu discutam despre merite...Caci poate de multe ori copacii, frunzele sunt mai transparente decat sufletele noastre despre care se presupune ca sunt limpezi si pure. Se presupune, se spune, nu v-ati saturat de atatea supozitii si banuieli? Mai bine, sa ne asezam sufletele pe masa si sa vedem cine suntem cu adevarat!