Poezie
Balada fluturelui
2 min lectură·
Mediu
Ceea ce veți citi
E de fapt pentru copii
O dată ca niciodată,
Într-o vreme uitată
Când zorile mângâiau florile
Și fluturii zările
Un băiețel și-o fetiță
Zburdau într-o poieniță
Voiau s-o prindă din zbor
Pe Zâna Fluturilor,
Fără ca să știe,
Ce avea să vie…
Timpul s-a oprit,
Pământul s-a umbrit,
Când au reușit…
Biata de ea tare suspina
Ș-așa le spunea:
\"Tare mă doare,
Când mă ții de aripioare,
Drumul de-mi veți da,
Vă voi arăta
Toată împărăția mea!\"
Fetița a ascultat-o
Și-a eliberat-o.
În toată splendoarea sa
Li s-a arătat zâna
Cu plete de soare
Și priviri de floare
Cu zâmbet senin
De iubire plin
În mână ținea
O baghetă stea
I-a atins cu ea
Si pe dată ei s-au micșorat
Și s-au transformat
În doi copilași
Cu aripi de fluturași
\"Hai, să vă arăt cum ne jucăm,
Când pe flori ne legănăm!\"
\"Hai, să vă bucurați de nectarul florilor
Și iubirea zorilor!\"
S-au jucat ziua-întreagă
Până către seară
Când au obosit
Și au adormit.
Zâna i-a sărutat
Și s-au transformat
În aceiași copilași
Cu chipuri de îngerași.
Când s-au trezit
Ei și-au amintit
De zâna înaripată
Și au înțeles pe dată
Că e bine să iubim
Și să ocrotim
Fluturașii gingași
Fragili și delicați
Ce sărută florile
Odată cu zorile.
003.082
0