Pantonimica lupta

Stau cu pixu-n mana si nu mai stiu Nu mai stiu daca sa scriu, daca sa plang Daca sa-mi continui piesa sau daca sa sufar in nepasare. Ma doare infiorator prezenta acestui \"Daca\" Si nu vreau, nu vreau, nu vreau Sa ma mai scald in oceanul nepasarii. Nu mai vreau ca-m uitat sa-not Si o sa ma inec.... Da! o sa ma-nec in oceanul nepasarii, al ignorantei si al fricii Al crudului sentiment de frica si al stupidului rol de actor, Actorul de pantonima care schiteaza bucuria si fericirea Intr-o lumina artificiala si bleaga Care pare a fi solutia perfecta Pentru ca ecoul rasunator de aplauze Sa se raspandeasca in mintea lor Si cortina sa se lasa ridicand sala-n picioare, Urland pentru un prea dorit \'Inca o data!!!\' Hm....ce stupid si adevarat este totul Totul care se roteste-n jurul lor cu un aer de superioritate, Nerealizand si neprivind esenta acestui tot Care a sucit ambianta de realitate Intr-o maniera singuratica. Prea mult si totusi prea putin Pentru ei toti care-ncearca sa salveze si sa protejeze lumea De-o simpla piesa de pantonima. Dar piesa se joaca intre Eu si Mine Se joaca si se va juca In nestire, in deziluzie si apoi in imaginatie... Caci in cele din urma bomboanele de pe masa Sunt artificiale Iar gustul lor dulce si placut care ti se pare ca-l au Nu-l vei putea simti.....