Teoria relativității

La adăpostul secundelor

mai trece câte-un poem neobservat

când salteaua are arcurile rupte dar

ceasul merge strună.

Scobește cu limba între dinții cerului poetul după un vers ca un buchet de buruieni spălat de prunele fermentând un gând;

Măcar un ciob de stea când îți deschizi gura și pute a tăcere

dar toate trec în același timp

Singura soluție poetului e să-și caște gura mare,

să se creadă a fi timpul și

să-și bage fața într-o oglinda ( o alternativă poetica pentru teoria relativității).

Numai că ....

Mâine dimineață, când te trezești cu fața în oglinda temporalo-spațială și constați ori că timpul a stat într-un loc ori că a trecut o veșnicie de când tot scrii fără rost.