Poezie
Ameli
3 min lectură·
Mediu
A fost odata ca-n povesti
Ca in basmele grotesti
Ce sperie copiii mici
Si baga goana in pisici
A fost ca niciodata
O prea frumoasa fata,
O stea cazuta-n mare
Si o lume schimbatoare.
Era frumoasa si modesta
Ca o zana intruchipata
Avea trupul ca o floare
Si un suflet fara pata.
Nu era una la parinti
Caci mai avea ceva surori
Dar intre toate ea era
Cum e crinul intre flori.
Era vesnic suparata
De parea nefericita
Parca viata ei fusese
Odorinta ne-mplinita
Intr-o seara zbuciumata
De al tobelor ecou
De pahare ce ciocneau
In cinstea marelui erou
Aparu un tanar care
Intalnind privirea ei,
Se opri din cautare,
Si o-ntreba..-Ce vrei sa bei?
Ea , lasa acea privire
Ce o intepa ca acul,
Sa-i strapunga frumusetea
Si-si pleca indata capul.
Ravasita de tupeul
Acelui ghimpe muritor,
Ea-i raspunse intr-o doara,
-Ma doare capul, simt ca mor..
El, cuprinse-n palma lui,
Mana ei catifelata
Si cu-n zambet larg pe buze
Ii sopti -Esti deocheata!
In clipa aceea l-a iubit!
L-a vazut cum altul nu-i!
Frumos ca marul inflorit,
Si ca bradul era sui
Imi e dor de glasul tau
Ca de marea-nvolburata
Ii soptea ea la ureche
Cu o voce tremurata
El sorbea vorbele ei,
Ca pe-o ceasca de cafea,
Si din trupul ei de zana,
Cu iubire se hranea.
O iubea ca un nebun,
Si nici gand sa ii mai pese,
Ca din cand in cand se rupe,
Chiar si rochia de mirese.
Era ea, printesa lui,
Ce-l chema mereu sa vina
Sa-i aduca un sarut
Si o raza de lumina.
-Coboara jos si ia-ma-n brate!!
Ii spunea mereu fecioara
El, cu drag o asculta
Dimineata, pana seara.
Din iubirea lor cea mare,
O scanteie s-a aprins,
Si a nascut in taina o floare
Ce-a sfarsit in paradis!
Necrezuta suferinta
Si un munte de amar
Se abatu in calea lor
Cand au rupt acel vlastar!
Norii s-au oprit in loc
Si vantul a inceput sa bata
Prevestind in raiul lor
O furtuna blestemata
Un suflet mic, nevinovat
Se pierdu in infinit
In lacrimi reci a fost scaldat,
De un nume nerostit
Ploaia a-ncetat de-acum
Si vantul parca nu mai bate,
Dar au lasat in urma lor,
Un vestigiu de pacate.
O fecioara inarmata,
Cu privirea arzatoare,
Cautand sortii izbanzii,
In cumplita-i razbunare.
Suferinta ei aprinsa
De-o scanteie o dezleaga,
De iubire, de dorinta,
Chiar de viata ei intreaga!
El e palid ca un mort,
Si doar sufletu-i e-n viata,
Asteptand smerit sentinta
Inimii de gheata
Pe o panta abrupta,
Marginita de-o genune,
Intr-o dulce agonie,
El pleca din asta lume.
Cu ochii inchisi in suflet,
Si cu pleoapele inerte
O mana calda-i duce dorul,
Dumnezeu sa-l ierte!!
ș
001.597
0