Poezie
Capătul de linie
1 min lectură·
Mediu
La capăt am ajuns mai singur
dar mult mai ușor decât am plecat,
în urmă pe drum au rămas, desigur,
regrete-valize de recuperat.
Un ultim birou de obiecte pierdute
se mai ține-ntr-un cui ruginit.
Funcționarul cu șapcă și-albastre manșete
solicita chitanță pe ton răgușit.
Nu-mi pasă de ele și trec mai departe
dar mă prinde de mână și-mi cere bilet,
pașaport și viză ori măcar o carte,
dovezi de iertare pe foi cu antet.
În ochii săi galbeni nu-i loc de-ndurare,
fac pasul în spate și-ncerc să-i explic,
n-am nevoie de ce-am lăsat pe cărare,
e un balast pe care nu vreau să-l ridic.
Îmi explica nervos că-i un gest deplorabil
și am produs deșeuri chiar de la-nceput,
nu e și nici n-a fost biodegradabil
darul-cuvânt primit ca împrumut.
Mi-a mai zis la sfârșit să iau în primire
valiza prăfuită din magazie,
să trec pe acolo când îmi vin in fire,
cu timpul stau prost, încercări am o mie...
- 30.Ian.2003-
003.568
0