Poezie
MAREA DIN NOI…
1 min lectură·
Mediu
Nu ai simțit când a venit liniștea vântului
De miazăzi.
Nu ai simțit când am plecat cu el
Să-i șoptesc la ureche povestea noastră.
Dormeai în adierea vântului de miazănoapte,
Acolo unde te-am lăsat, la malul mării,
Printre scoici și alge, printre firele de nisip
ce se risipeau odată cu iubirea noastră
în oftatul aerului către apus, după soare.
Þi-am lăsat scris pe nisipul ud de lacrimile mării,
Sau ale mele, cine mai știe...
Þi-am scris totul, și pană mi-a fost
lumina dragostei mele,
Acolo pe nisipul cald și primitor.
Te vei trezi oare înainte de îmbrățișarea apei
sărate de sângele meu?
001.524
0