Poezie
Pustiu...
2 min lectură·
Mediu
Printr-un glas de comedian aprins
Iți soptesti în noapte agonia
Văzând că zâmbetu-ți demult s-a stins
Și foarte aproape-ți este veșnicia.
Viața-i doar un plus într-un abis
Viața cere doar o singură decizie
Dar toată crima ta deja s-a compromis
Dovada asteaptă ploaia cea târzie.
Ești doar un fir de iarbă în pământ
Și începi usor să îți numeri anii.
Ajunsa-i drac sau un simplu sfânt
Bun sau nu vrei sa-ți înlături fanii!?
Durerea a devenit imună în trup
Și nu dorești decât o mângâiere:
Sa știi că totul are început,
Și sfârșitul că n-are-ntârziere.
Te uiți în jur și parcă te scârbește
Totul ce se face s-a facut
Și vezi că fețele sunt zambarețe
Dar totuși vezi că viața lor a și trecut.
Te uiți în tine și vezi o gaură imensă,
Negi totul și reanalizezi
Și vrei să crezi că nu lipsește nicio piesă
Ci mai o piesă încă trebuie să pierzi.
Refuzi din când în când socializarea
Cerându-ți prietenia un loc retras
Și meditezi c-un zambet parodia
A vieții tale ce a mai rămas.
Și râzi in hohote într-unele momente
Că vezi în mintea ta un alt destin
Dar totul trece la realităti fregvente
Și râuri plin' de lacrimi sună prea puțin.
Ești prea bătrân ca să-ți începi trăirea!
Iți spun a căror nume nu se spun.
Esti om uitat și cu drag îți văd pieirea
Oamenii ce cu dracu-s prieteni buni de drum.
Era normal să suferi pentru aceia
Dar parcă este prea dezgustător
Și taci că știi că vor vedea pierzania
Si focul iadului cel mistuitor.
Nu vrei să crezi dar îți va veni ceasul
Când tot din jurul tău va dispărea
Și vei vedea pe cei dragi în locul
Ce l-ai ales în scurtul timp din viața ta.
001561
0