Despre viata

Uneori mi se pare ca nu mai are niciun sens sa folosesc atatea metafore in descrierea vietii(chiar daca asta imi place adesea sa fac),si pur si simplu simt ca atat de grandioase sunt lucrurile in general,cele oferite de viata,incat trebuie doar sa stau ,sa tac,sa ascult,si sa ma simt impacata ca poate altii gandesc la fel ca mine,ori pur si simplu sa ma bucur alaturi de cei dragi de fiecare freamat al vietii...Chiar daca il tratam diferit...Si-atunci sunt asa confuza uneori,dar totusi traiesc o nuanta de simplitate si fericire interioaraca am un suflet de asa natura,incat pot doar sa privesc in jur,si viata ,in ochii mei ,se transforma in viata...Si cred ca nu am surprins foarte bine ideea ce voiam s-o scriu,si cred ca tocmai acum,ma aflu intr-una din clipele,in care,simt ca nu mai au rost cuvintele...Sa simtim,pentru o secunda viata in corpul nostru,fara sa facem altceva,fara sa ne gandim la ce ar trebui sa facem,caci la urma urmei,multi dintre cei nefericiti sunt asa din cauza ca gandesc prea mult;in sensul ca -si rateaza viata planificand actiunile urmatoare. Nu in sensul in care unii mediteaza,pentru o clipa,ca apoi sa se bucure de viata la propriu...Caci meditatia e buna pentru a te regasi dupa anumite situatii pe tine insuti,pentru a-ti clarifica gandurile si pnetru a descoperi noul optimism.Dar e buna atat timp cat nu e principala actiune ori modalitate de existenta... Si,in sfarsit,chiar daca am deviat de la subiect,(putin,dar doar in asta consta poezia),concluzia e ca trebuie sa incercam in fiecare zi sa descoperim frumusetea vietii si sa o traim prin toate formele posibile,fara regrete,cu reverie,cu cunostinta,dar totusi si cu constiinta(una impacata),sa nu mai dam importanta lucrurilor nesemnificative,dar care,adesea ne streseaza,si sa ne uitam catre soare- atunci vom sti cu siguranta care e scopul nostru,si ca viata merge inainte,cu energie,atata timp cat acesta exista...