Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ziua Nopții

2 min lectură·
Mediu
Amurgu-și varsă jarul în luna lui Cuptor,
peste răcoarea serii buimacă de somn.
E dimineața nopții. Tresare, se trezește,
alungă picoteala, lucrul și-l pornește.
Își spală licuricii în Roșul Amazon
s-ajungă fiecare în postul de planton.
Cuprinde lava serii cu mâna ei de gheață
să le hrănească pofta trezitului la viață.
Și rând pe rând, cu viteza luminii,
s-aprind în boltă - lămpașele iubirii.
Decor de basm așează noaptea - în debut,
vrea dragostea să zburde în miezul ei plăcut.
E mândră de copii, dar nu e-mpăcată
că nu are odorul, Luna, pe boltă-ncoronată.
Îi poleiește fața și-o scaldă în lumină,
o-mbracă-n modestie și zâmbetu-i anină,
o-mpresură cu șoapte și-i dă o mină de mister
la valsul cu Pământul, eternul partener.
Răsuflă ușurată și nici nu bănuiește
că blânda ei suflare - farmecul sporește.
E boarea răcoroasă ce-adie în florar
să fure din parfumuri și-arome de nectar.
Milioane de cupluri pășesc, ca într-un vis,
în toiul nopții - vara, pe porți în Paradis.
I-mbată vraja Lunii, pornesc în căutare
s-aleagă licuriciul, destinul lor cel mare.
Noaptea și-ndrăgostiții se-ntrec în numărare,
de amorezi și stele, cum vin - la întâmplare.
Pierd șirul, revin, cască și picotesc,
i-apucă zorii zilei, în somn se prăbușesc.
A fost, daaa... bucurie și splendoare
în pârga tinereții, în cerul fără hotare.
00697
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
215
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Iancu Tudor. “Ziua Nopții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iancu-tudor/poezie/14159196/ziua-noptii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.