Poezie
Chinga socială
1 min lectură·
Mediu
Mă strânge până la pierzare
capcana-ntinsă de „om bun”,
ce-mi sugera cu-ndemânare
tot arsenalul unui gest nebun.
Cu șiretlic m-a-mpins în rele,
cu leacuri m-a-mbătat de cap
să-nghit momeala faptei grele,
apoi, să mă bușească ca pe țap.
El știe tot, citește din dosare,
părul din cap mi-e bine numărat
și nu dă greș, are răbdare
să vază mersul meu de apucat.
Stă treaz dresorul, urmărește
războiul meu din conștient,
tot mulinează și plesnește
biciul corecției ca un torent.
Ține morțiș să facă o schimbare,
să am reflexe noi subconștient,
să dobândesc bună purtare
și-n bine să devin perseverent.
Câștigă el? Nu știu, e-o-încercare,
speră să vadă răul ferecat,
căci omenirea-i mult prea mare,
cu multe fapte căzute în păcat.
Reuși-va duplicitarul vânător,
să-ndrepte gena mea rebelă?
Va deveni el micul salvator
și-a lumii drepte, bună santinelă?
E greu de dat un hotărât răspuns,
cu stimuli el mi-a smuls eroarea,
m-a transformat într-un redus
ce-a buimăcit și-a rătăcit cărarea.
Cu pierderi mari în lupta de-ndreptare,
prea mulți s-au prăbușit în vid,
întregul mapamond e-n așteptare,
sperând în bine, speranțele se reaprind.
Veghează Doamne, greul povârniș
ce-l urc de mult în modelare,
repune-n chipul de frunziș
seninul prăbușit de greaua încercare.
00618
0