Era scuzelor

Urmările își au și ele efectele lor. Soarele "dogoritor" rupea din plin protecția stratului de ozon, când jos, parcă într-o nesimțire de idei, politicienii noștri se jucau de-a "cine ridică mâinile sus", sau mai pe scurt un fel de "I'm your baker", astfel că, amplasați în sale de ședințe a Senatului, se trezeau că pe lângă ei curgeau șiroaie legile, gata de bal mascat. Nu de alta, dar s-o fi săturat și Năstase de semnat atâtea ordonanțe, ce să-i faci dacă nu-și ia automat (vin țiganii cu ele "ieftin șefu' 2-3 mii de parai, la banii matale..." - degeaba nu vrea). Tot în timpul ăsta, sau la ceva zile distanță, ce mai contează, spații intercalate cu senzori sentimentali, rătăciri momentane sub camulfajul accidentelor pe trecerilor de pietoni, sau invers, și alte nedumeriri sub formă de "expoziție de pietre a la Valea Jiului, Tractorul- Roman, Combinatul Tepro Iași, sau Reșița, toate fix în fața guvernului. Asta e, băieții (și femeile) vor dreptate , iar polițiștii (ca nesimțiții) vile, vile , ce să-i faci, s-a deschis sezonul estival, poate primesc și ei turiști străini "a la pension" - turism rural. Dar uite cum divagă ideea paragrafului anterior. Nu-i nimic, îmi face semn că "vrea să intre din nou în joc"... că tot a bătut Ronaldo ăal pe săracul Khan. O fi ceva la mijloc, nu vrea să-mi spună. Ei, ziceam că nu de mult Doroftei făcu K.O. (sau nu) pe unul Balbi, am văzut cum ieșea fum din podea, sau praf, și mi s-a spus că fugeau pumnii la o caterincă în Piața Universității, ai lui Balbi cu tupeu, ai lui Leo cu salvarea. Ce contează, Jean boxează. "Avem echipă, avem valoare!!!"Și în cazul de față echipa e "Leonard Doriiin Doorooofteiii!" Ce mai, derivă totală, nebunie, de parcă până acum ar fi fost liniște... Si în peisajul ăsta, pe Podul Mogoșoaiei, mașinile făceau slalom printre "preparatele casei noastre". SÃracii oameni prăjeau ouăle pe asfaltul încins. Să-i scuzăm iar pe guvernanți? păi ce, se mai poate? Băi, domnilor, când vedeți că omul face grevă, fiți și voi maimuțici cuminți, nu mai dați doar indexări pe foaie, dați o sticlă de ulei, o pungă de făină, alta de orez, și-așa mai departe. (Dar nu-i frumos, nu așa se vorbește.) Și-n toată aceastpă priveliște, dătătoare de bătăi de cap, se terziră unii s-o dea pe samba (arbitrii, arbitrii să trăiască), alții dădeau pase cu șpăgile (Nea' Nelu să trăiască- acum la fapte, prinde-i în flagrant!), Andrei Gheorghe își înjura ascultătorii în continuare (pe drept sau pe nedrept), doar Ionel muncea într-una: când la sacii de nisip (își făcea casă și avea apă în pivniță), când la plivit ceapa ("Ploaia asta...", dar tot el zicea "Da-i bună!"), când la spălat Merțanu' vecinului pentru "plimbarea de seară", iar mai nou vindea "alimente de strictă necesitate". Băiatul se descurca, însoțit de veșnicul "tonomat de... muzică", să-i zicem, spărgea asfaltul (la figurat, căci pe căldură... tot spargi asfaltul)de reprede ce se mișca: acum aici, acum acolo. Treaba mergea bine, afacerile luau amploarea cuvenită, eforturile îi erau răsplătite, parcă era un scenariu " al unui vis onest", cu o mică precizare: "Fără șpagă!". Și uite-așa țeparii intrau în șomaj, Ionel era un mare bos, astfel încât mita era pierdută undeva prin spațiul de la margine orașului, unde încă pantofii aveau privilegiul de a face pași doar cu "puterea banului". va urma