Scrisoare către mama
Nu-s ce-ai visat când mă țineai în brațe, Dar sunt mai mult decât un vis pierdut, Un copil, ce din piedici să se-nalțe, Să nu se teamă-n lume, ci să fie un început. Mi-ai spus cândva că omul nu-i
Minte-mă
Minte-mă că nu-ți sunt dragă, Că nu mai simți nimic, Sentimentul de a fi întreagă S-a dus... în dans mimic. Ce să-ți spun? Te-au îngropat propriile păcate, Egoul te-a ucis, Din
Sentimente
Văpaia-n ochi de o zărești Ți-aprinde inimioara, Zaci tăcut, doar urmărești Cum te-nfășoară flama. Sar scântei, nu te-agiți, Nu te lași distras, Tu aștepți din alte vieți Un gând, o șoaptă și un
Vocea României
Tot mai greu, se lasă peste școală, Umbra unui sistem ce nu-și vrea copilul sănătos, Dascălii ce poartă măști de ifos, Otrăvesc tot ce-i pur, cu-al lor suflet de smoală. Unde sunteți voi, ce-ați
În locul unui „La mulți ani!”
Azi, în loc să-ți dau o floare Și în brațe să te strâng, Îți aprind o lumânare Și te rog să-mi vii în gând. Brăzdat chipul de necaz Și albită de vreme, Ai muncit fără răgaz, Să nu-ți pierzi
Imperfect
Dac-ar fi să-ți fac portret Și să mi te-asemăn, Eu aș fi un sumbru suflet Iar tu, al meu geamăn. Dac-ar fi să-ți fac un cânt La vioară, tăcut în noapte, Eu aș fi tainic descânt Iar tu, sincron
