Cand

CÂND E "CÂND" ul cânt?!!! E cântul de contopirea materiei cu VIAÞA? Să te desfaci în mii de luminițe sclipite din cristalul abundat de cunoașterea de sine a Universului, nu i nimic mai plăcut și nfiorator. E plăcut din senzația de verde, albastru și roșu temător de galsul de durere al plăcerii. E nfiorător gândul că sfera se nchide într un cerc ce te cuprinde-n simplul bi-dimesional, din care nu poți păși decât în trepte de spirală. Aș vrea să cobor; aș vrea să mă înlănțui în jocul nimicitor, dar unde sunt brațele călăuzitoare ale Desdemonei, Isoldei, Ofeliei, Ilenei,? Căci glasul îl aud, și mă-nfioară cu oceane infinite de vibrații la limite de absolut. Mă sperii? O! NU! Nu mi-e teama de moartea din materie! Mi-e teama de moartea neființei trecută-n cercuri de infinit! Să mă cobor, iubită?! Deci! ... nu ai înțeles că-n cercuri te cobori doar cerc fiind? Cum aș putea singur, un arc de cerc, să îndrăznesc a crede că sunt cerc? Și oare-mi voi ierta greșeala? Dar oare ierta vei tu nesocotința mea? Și vei putea să-nduri căderea spre "punct" doar să mă urmarești? Sau vei voi să cazi cu mine-n aceeași mișcare de sublim? Iubito! Tu spui: "Și “punctul” te dorește în marea-ți nepăsare"! Iar eu îți spun: E totul o mișcare! Și totul se mișcă-ntr-un continuu dans; deci, dacă nu intri pe ring, eu nu pot să-ți fiu conducător de stil în plutirea deasupra parchetului stelar. Da! Sunt în mijloc și încă am mâna întinsă către tine; doar ... am tăcut, uitându-mă în ochi-ți speriați, iar zâmbetul-mi acopera ființa, căci am învățat să pot dansa pe stele pentru tine! Te aștept, Iubito! Te aștept!