Revederea (8)

Partea a II-a Nina și Crina 1. Magazinul cu copii A fost odată o fetiță numită Nina. În ziua nașterii ei, o zi geroasă a anului 1960, părinții, Vera și Lucian, au adus-o de la maternitate cu taximetrul, înveșmântată toată nu în roz ci în bleu, ca și cum ar fi fost băiat – asta pentru că Tata, și-a dorit mult un prunc de parte bărbătească. Au hotârât că vor mai încerca o dată („peste trei-patru ani, am avut o naștere prea grea”), poate va fi într-adevăr băiat; că se vor muta într-o casă nouă, unde să stea numai ei singuri; că vor face rate pentru mobilă și dacă vor mai putea, că vor lua și o mașină. Tata s-a dus apoi la o bere cu băieții și a promis că va veni devreme, pentru sărbătoarea în familie. Bunicii au atârnat de un cui un carton pe care scria „Închis” imediat sub plăcuța cu „Cizmărie - atelier de reparații și comenzi”. Mama a rămas acasă și a privit-o îndelung pe Nina; i-a aranjat bonețica peste părul rar, castaniu închis și s-a gândit că ochișorii ei erau de un albastru prea tulbure ca să rămână albaștri. I-a luat miniaturile de mânuțe în mâinile ei și s-a întrebat când vor crește tot la fel de mari. Apoi s-a posomorât, încercând să privească în viitor: va fi Nina o fetiță frumoasă? Va fi o fetiță deșteaptă? Va fi mândria părinților? Va merita sacrificiul pe care Mama simte că-l va face cu viața ei de aici încolo, legată pe vecie de un bărbat ale cărui părți rele începea abia acum să le cunoască? Ursitoarele, dacă vor fi venit la pătuțul pruncului, nu i-au dat niciun semn. În săptămâna care a urmat, cei doi tineri părinți au fost în audiență la Spațiul Locativ, la Partid și la primarul Diaconescu. Au obținut în cele din urmă, cu chirie, apartamentul mult dorit, la bloc, lângă stadionul 23 August. Doi ani mai târziu, printr-un fericit concurs de împrejurări, au devenit proprietari pe un apartament cu 3 camere în aceeași zonă. * Cea mai veche amintire a Ninei datează de la patru ani. Ziua când Mama a probat niște cizme la un magazin și cineva i-a furat pantofii cu care venise – încât Mama a trebuit să plece cu cizmele în plină vreme caldă. „Ãsta e blestemul lui bunică-tu, că nu mă încalț de la el”, a spus Mama și Nina n-a înțeles ce e aia blestem dar i-a rămas în minte cuvântul dimpreună cu bocănitul tocurilor pe asfalt. A doua cea mai veche amintire e de la patru ani și un pic. Este topografia străzii unde locuiește: blocul, parcarea, parcul și leagănele. A treia cea mai veche amintire e aceasta: Nina stă cu Mama în cameră, iar Mama are o burtă mare, mare de tot. Mama stă rezemată pe pat, între perne, cu genunchii îndoiți și picioarele proptite unul de altul ca în triunghi, încât Nina, vede acolo un fel de peșteră pentru păpuși. Mama are ciorapi negri cu portjartiere, și Nina așează la intrare un echer de lemn. Apoi își strecoară înăuntru păpușa preferată, pe Roxana, după care se duce la spatele patului și-și înfundă obrazul în părul Mamei. Părul e aspru și buclat și miroase frumos. Nina o sărută pe Mama în păr și Mama îi cuprinde căpșorul cu mâinile și o sărută și ea. Mama are o carte pe genunchi și citește. Nina se întoarce la păpușile ei. În afară de Roxana, mai are și alte păpuși: Elena, cu părul blond-cenușiu, creț și scurt. Violeta, cu plete grena și ochi albaștri ca Mama. Acestea sunt cele mai mari: dorm în pătucurile lor de lemn. Roxana e mică și noaptea doarme cu Nina. Apoi vin celelalte – prichindelele, unele mici cât un degetar. Sunt vechi mărțișoare cu chipuri de fetițe făcute de Bunicul și Bunica din biluțe de lemn și resturi de piele. Acestea își au casa într-o cutie mare de bomboane. Nina a aflat că în curând o să-și împartă orășelul de jucării cu altcineva, după cum o să-i împartă și pe părinți. Mama o să-i aducă un frățior sau o surioară. Mami se va duce la un fel de magazin, numit Maternitate, de unde va cumpăra un copil pe care-l va alege împreună cu Tati. - Am voie să vin și eu? - Nuuu, copiii cuminți nu au ce căuta acolo. Tot acolo Mami va sta câteva zile până când va slăbi – acum e grasă – și Nina trebuie să fie ascultătoare și să stea cu Bunicul până vine Tati de la serviciu. Nina ar vrea însă ca părinții ei să aleagă o fetiță pentru că fetițele sunt mai drăguțe – băieții nu știu să se joace, trag fetițele de codițe, le îmbrâncesc și le răstoarnă găletușele cu nisip. Crede însă că Tati va alege un băiețel, fiindcă numai despre asta vorbește. În timp ce imaginează dialoguri între păpușile ei și silabisește cu glas tare, se aude cheia în broască și Nina sare bucuroasă fiindcă știe că e tatăl ei. - Tati-tătițu, Tati-tățițu! țipă ea și i se aruncă în brațe cu totul, încolăcindu-l cu piciorușele pe bărbatul tânăr din pragul ușii, după care îi umple obrajii de pupături. Tati-tătițu nu rămâne nici el dator. Cu el se mai află un bărbat mai în vârstă și cu plete albe, ca un moșneag din povești. - Buni! exclamă Nina și este rândul Bunicului să aibă parte de o primire asemănătoare. Nina ar vrea să plece cu Tata la joacă prin parc, dar Tata e obosit și vrea să se culce oleacă. Atunci Bunicul o saltă pe Nina după ceafă și luându-și la revedere de la Mama și de la Tata o pornesc la drum. Nina ar vrea s-o ia și pe Roxana dar Bunicul o atenționează că bebelușii trebuie să se culce devreme și nu să hoinărească. * La patru ani Nina e o călăreață desăvârșită. Nu numai că încalecă fără frică pe ceafa Buniciului dar și scărițele de la toate locurile de joacă. Fără trac sau amețeală se urcă până sus după care se uită triumfătoare de sus la toți cei din jur. La fel face și acasă. Când părinții nu sunt în dormitor, pune un picior pe un scaun, pe celălalt pe un mic dulăpior cu sertare și de acolo se cațără pe șifonier; stăpănă printre ghemele de praf, survolează cu privirea obiectele din casă, cu interes și curiozitate. Mama a prins-o o dată și a bătut-o la funduleț până Nina a început să plângă și s-o roage pe Mama printre suspine: „împacă-mă”. Dar în secret Nina tot mai face escapade. Acum Buni e însă gata s-o ducă spre o altfel de aventură. Ninei îi plac și aceste aventuri, ba chiar mai mult, pentru că explorarea are un orizont mult mai larg. Buni o plimbă mai întâi prin parcul de la Stadion. Trec pe la „căsuța din pădure” acolo unde se dau reprezentații de marionete; acolo stau Vulpița, Iepurașul și Lupul ; căsuța e acum închisă. Nina ciocănește la fereastra cu oblon: Vulpițo, ești acasă? Cum nu primește răspuns, ea și Buni pleacă mai departe. De obicei când Nina își epuizează pofta de joacă la nisip, la leagăne, la roată, la balansoar sau la scărițe, o iau hoinărind pe străzi înspre Bariera Vergului sau înspre Vatra Luminoasă. De acolo se urcă într-un tramvai din care coboară la un loc care se cheamă Dudești. De acolo iau un altul până într-un alt loc numit Ozana. Acolo este un lan de grâu în care se afundă amândoi până când șosetuțele Ninei se umplu de mici ciulini iar spilhozenul de ace fine care înțeapă. Bunicul îi extrage cu răbdare și-i explică cum din grâu se face făina și pâinea mai apoi. Dar Ninei nu-i prea pasă și rupe spicele pe care i le dă lui Buni să le țină. Apoi pornesc îi căutare de albăstrele și de maci care cresc în pâlcuri mai departe, către linia orizontului. După care Nina împletește o cunună și și-o pune pe cap, iar din ce mai rămâne, face un buchețel. Uneori Nina și Bunicul se întorc de aici pe jos printre case, până într-un loc de-i zice Macaralei unde e o căsuță cu căprițe cărora Nina le întinde câte o frunză prin gard, în timp ce Bunicul se târguiește cu stăpânul casei ca să cumpere niște frunze de viță de vie pentru sarmale. De aici o iau înspre o stradă ce se numește Codrii Neamțului și apoi pe un islaz pe unde pasc gâște de care Nina se cam sperie când încep să sâsâie. Apoi ies într-un bulevard de unde iau o mașină (autobuz) spre marginea orașului. Acolo este o construcție mare, cu multe coșuri care scot un fum alb (abur zice Bunicul) și cu niște construcții mari, ca niște vaze uriașe – turnuri de răcire zice tot Buni. Se numește Termocentrală. Când treci pe lângă curtea ei te plouă cu stropi fini. De acolo se întorc pe jos, pe la o fabrică de cărămidă, apoi pe la un talcioc, pe un teren viran, un fel de luncă pe marginea unei ape, un loc căruia-i zic „la platou”. Astăzi Nina și Bunicul au ajuns acolo obosiți și fericiți. Platoul e un fel de deluț plin de flori sălbatice pe care bat vânturile. Bunicul urcă pieptiș cu Nina după ceafă și gâfâie. Hai Buniii, că pooți! țipă Nina când bătrânul se opintește. Bunicul e trecut de șaizeci de ani. Când ajung în vârf, își lasă povara jos și se întinde la firul ierbii. Nina țopăie fericită și culege flori pe care le pune în același buchet cu albăstrelele și spicele de grâu. Macii deja s-au ofilit. Apoi bunicul își aruncă plăria într-o parte, ca Nina să alerge după ea. Pălăria e purtată de vânt. Bunicul strigă: Pălăria lui Anatol! Nina aleargă, se ia la întrecere cu vântul și o prinde. Nina e uimită și fericită. Cerul, pământul și oamenii îi aparțin numai ei. Într-o altă zi ca aceasta, după ce Nina și Bunicul s-au întors de la hoinărit, găsesc pe masă un bilet de la Tata. „Au plecat la Maternitate” spune Bunicul și Nina se uită la el cu îngrijorare. Bunicul umple cu apă cădița verde în care Nina face baie, o dezbracă și o invită să intre. Îi dă rățuștile de jucărie, care plutesc pe apă. Apoi i-o dă pe Roxana, care face și ea baie vrând-nevrând. Astăzi Nina însă n-are chef de joacă. Se lasă săpunită, spălată și ștearsă cu prosopul, dar parcă mâinile Bunicului nu sunt așa îndemânatice ca ale Mamei. E greu fără Mama și fără Tata. Nina adoarme plângând în pătucul ei ținând-o în brațe pe Roxana. Bunicul sforăie lângă ele. Noaptea târziu, Nina se trezește fiindcă aude glasuri în bucătărie. Se duce pâș pâș pe culoar și acultă. E vocea lui Tata, care s-a întors și vorbește cu Bunicul. O voce răgușită și supărată. - Tot fată, futuipaștelemăsi. Nina se retrage la ea în cameră în vârful picioarelor. Va să zică are o surioară. Ar trebui să fie fericită, dar ceva o sperie în vorbele Tatei. După o săptămână Tata s-a dus s-o ia pe Mama de la maternitate. Nina se uită la fetiță și constată cu dezamăgire că e doar un bebeluș urât, cu pielea roșiatică, care doarme. Nici vorbă de tovarășa de joacă pe care și-o imaginase, căreia să-i spună: „pe mine mă cheamă Nina, pe tine cum te cheamă?” E și mai dezamăgită când află că surioara o să stea în cameră cu părinții și nu cu ea. După o săptămână vede că Mama și Tata stau numai împrejurul bebelușului. Bebelușul nu vorbește. Când nu doarme, plânge întruna. Face pipi și caca în scutece, nu știe de oliță. Are un caca subțire și gălbui, ca gălbenușul de ou. Acum îl înțelege pe Tata că e supărat. Dar Nina e și mai supărată pe părinții ei, doar e vina lor. - Nu puteați să alegeți și voi o fetiță mai mare? * Mama, Tata și Bunicul împreună cu Nina și cu surioara ei au astăzi o întâlnire importantă. Întâlnirea se desfășoară în parc. E o întâlnire între rubedenii. Nina își cunoaște azi ceilalți bunici – bunicul Vili și bunica Carolina, deși nu pricepe de ce un copil trebuie să mai aibă încă o pereche de bunici. Pentru ea bunicii sunt unici, așa ca Mama și ca Tata. Dacă ar fi mai mare, s-ar întreba și de ce întâlnirea are loc în parc și nu în casă, cum se obișnuiește între rude care nu s-au văzut niciodată. Dar Nina e copil. Bunicul Vili e foarte bătrân, mult mai bătrân ca Bunicul, merge în baston, îi spune ceva într-o limbă necunoscută și-i întinde scorțos mâna în loc s-o ia în brațe și s-o sărute cum face Bunicul ei adevărat. Bunica Carolina merge sfioasă în urma lui ca și când s-ar teme sau ar asculta de el. În urma lor mai este cineva, o tanti căreia Mama i-a spus că e tanti Puica. Tanti Puica seamănă cumva cu Vulpița, dar e mult mai grasă și are ceva în ochi care Ninei nu-i place. Tanti dă să o ia pe Nina în brațe, dar brațele ei sunt alunecătoare și se desfac și Nina nu se poate prinde de ele așa cum se prinde de scărițe și de șifoniere. Cade și se lovește la funduleț, ea care nu cade aproape niciodată la joacă. Se sperie și începe să plângă tare, iar tanti Puica începe să râdă acru și remarcă: „ce copil răsfățat”. Mama se roșește la față, o scutură pe Nina și o trage de una dintre codițe, apoi țipă la ea: „termină că mă faci de râs, râzgâiato”. Nina se indispune un pic că Mama s-a supărat dar uită de durere curând și lacrimile i se usucă, fiind atentă și curioasă la ce discută femeile. Bunicul ei adevărat și Tata merg înainte și vorbesc între ei. Ea rămâne în urmă cu Bunica Carolina și cu Mama care împinge landoul cu bebelușul. Tanti Puica și bunicul Vili, care se sprijină de ea, încheie plutonul și rămân foarte în urmă. - Sper că veți boteza fata, spune Bunica Carolina. Tu, Vero știu că ai gărgăuni în cap. - Fii pe pace, mamă, am și vorbit cu preotul. - Cum o cheamă? Se miră când aude că pe fetiță o cheamă Carina. - Ce nume-i ăsta? - Așa a vrut nașa ei. Noi o să-i zicem Crina. Apoi urmează o discuție despre cum se îmbăiază copiii mici și cum trebuie să se țină lumina aprinsă ca să li se formeze pupilele. Bunica Carolina își amintește apoi că acum doi ani a fost pe furiș la București și că atunci a văzut-o prima dată pe Nina, când era și ea aproape tot un bebeluș. Nina și-a pus mâna la ochi și a zis: „Bu, esti ulâtă, bu!” Mama și bunica Carolina râd. Nina prinde însă din zbor o idee și cere lămuriri: - De ce ai venit pe furiș? - Așa, ca să te miri tu, o lămurește Mama. Nina se uită în urmă și-i vede pe bunicul Vili și pe tanti Puica. Aleargă spre ei, dar bunicul întinde bastonul și n-o lasă să se apropie. După care Nina începe să alerge de la unii la alții, în față și în spate, familia ei fiind dispersată în lungul aleii și așa o ține, până când înconjoară cu toții lacul, iar Nina a făcut un kilometraj dublu. La sfârșitul plimbării care e și sfârșitul vizitei, se așează cu toții în cerc și își mai spun ultimele lucruri înainte de despărțire. În timp ce Mama își ia la revedere de la rudele ei, Tata și Bunicul discută mai într-o parte. Nina trage cu urechea. Are multe întrebări să-i pună Bunicului ei cel adevărat. - Ce-i tot zicea socră-tu neveste-tii? - O certa. Că de ce n-am dat-o pe Nina la germană. - Futuluncurpămăsa, concluzionează Bunicul. * Ninei îi place uneori să stea printre hainele Mamei, într-un dulap pe culoar căruia-i zice „garderobă”. Mama ține acolo hainele de iarnă, cu tot dichisul, ca să nu le mânânce moliile, printre pungi din tifon cu plante de leac atârnate de umerașe: patru haine de blană și un cojoc. Hainele miros a sulfină și blana îi mângâie obrajii Ninei și-i gâdilă nasul. Cojocul miroase urât și e aspru. Ninei îi place să stea aici. Cel mai mult îi place haina de blană albă de iepure. Dar îi place și să asculte ce se discută în sufragerie. Mai ales când Mama are musafiri , ca acum. Nina știe cine sunt: „Doamnele”. Adică colegele ei de la școală. Din acest loc, Nina aude perfect ce discută. „I-am ținut ieri locul Popeascăi – se plânge una dintre musafire – care-l are pe Ștefănescu la clasă. Tat-su lucrează la vamă, știi, confiscă o mulțime de articole de lux, parfumuri – dragă, știi cât îmi plac parfurmurile. Al dracului copil, e așa de bine dresat că dacă nu vine Popeasca la clasă nu i le dă altcuiva. Îmi venea să-i rup gura.” După o mică pauză, Doamna continuă: „Mi-ar fi plăcut, Vera, să lucrez și eu la o școală din centru, să am părinți unul și unul. În locul tău, nu m-aș fi transferat la cartier în ruptul capului. ” Mama și celalată Doamnă chicotesc. Se aude apoi glasul Mamei. „Am preferat să fiu aproape de casă. Dar nu știu ce mă fac fetelor – acum că mi s-a terminat post-natalul și concediul fără plată și va trebui să vin la slujbă. N-aș vrea s-o las pe aia mică la socrii în ruptul capului. Moș Cioca-Boc venea zilnic să stea cu Nina până soseam eu de la școală dar acum a ieșit din cooperativă, s-a supărat pe ăia, și-i e foarte greu să lucreze doar cu nevastă-sa, de la A la Z. Așa că acum nu mai poate.” Nina nu pricepe de ce Bunicul are atâtea nume. „Și în plus, continuă Mama, am probleme cu Lulache. Zice că acum, dacă nu mai alăptez, e cazul să reîncepem să ...” Aici vocea Mamei scade într-o învălmășire de șoapte pe care Nina nu le mai percepe. Le aude însă pe Doamne râzând. Ațâțată, Nina lasă din brațe haina de blană albă și iese din „garderobă”. Se duce la ușă și se uită pe gaura cheii. În cercul buclucaș se profilează picioarele Doamnelor. Apoi vede picioarele Mamei și aude un sertar deschizându-se și își imaginează ce se petrece înauntru. Mama le servește din pachetul de țigări Kent pe care-l ține în sertarul cel mai de sus de pe comoda unde stă așezat televizorul. Nina cunoaște și mirosul pachetului și al țigărilor neaprinse – miros a smochine. Pachetul are o pieliță fină, când îl atingi cu unghia parcă te mângâie. Prin ușă se insinuează fumul țigărilor aprinse, care e înțepător și diferit. Nina pune mâna pe clanță și deschide ușa, dar râmâne în prag, băgând doar capul cu o expresie întrebătoare pe față: am voie înăuntru? Doamnele o observă, se întrerup din discuție și își îndreaptă privirea spre ea, zâmbind afectat. Doamnele fumează. Mama nu. Nina le cunoaște pe Doamne. Una din ele e roșcată și se numește Doamna Cleopatra. Cealaltă e bătrână, e sură și se numește Doamna Reli. Doamna Reli, zice: - Ia te uite cine-i aici! - Hai, intră, curioaso, zice Mama. Cum spui? - Sărut mâna, se execută Nina după care se duce glonț în brațele mamei care își trece mâna prin părul ei cu ceva ironie în gest, apoi se duce pe rând la fiecare dintre Doamne și se lasă luată în brațe și pupată. - Ce-ți mai place, maimuță nichelată, râde Mama. Nina poartă o rochie din voal, înfoiată în partea de jos, ca pentru balet și la gât un colier de strass-uri ale Mamei care-i vin până la buric. Tot ai Mamei sunt și papucii din lemn cu toc pe care-i târăște în picioare cu un aer țanțoș. La drept vorbind, Nina face o apariție destul de comică, mai ales când se oglindește în vitrina cu bibelouri, vaze și servicii de cafea. - Câți ani ai, zânișoaro? o interpelează Doamna Reli. - Cinci ani și șase luni, răspunde Nina. - Va să zică la anul mergi la școală. Și ce ai primit de ziua copilului? - O tricicletă, răspunde veselă Nina. Nina povestește apoi, în cuvinte copilărești, cum se vede pentru ea lumea din șea și peste coarnele ghidonului. Libertatea de mișcare o fascinează atâta, încât de fiecare dată cântă. Mamei îi place că Nina e la vârsta ei un copil sociabil și dezinvolt. - Și ce cânți, plusează Mama? Nu ne cânți și nouă? Nina cântă de obiciei așa, de-i sparge urechile Bunicului, sau cui se nimerește să o însoțească: Cuore-cuore, pasarenio, parapaniala meia nele, cuore-cuore pasarenio, parapageni șa cure. Atroca, troca, benta minia, parapageni șa cure! E un cântec popular străin pe care l-a auzit la radio și l-a reținut perfect. Doamnele râd, apoi aplaudă. Aplaudă și Mama, măgulită. Apoi se duce până la bucătărie și aduce cafea într-un văsuleț de colecție, din același serviciu care mai conține 12 cești chinezești smălțuite și tot atâtea farfurioare. Cafeaua face caimac când Mama o toarnă în cești și Nina poftește. Mama îi dă un pic să bea din ce a picat în farfurioara ei. Apoi Doamnele și Mama reiau discuția despre revenirea acesteia în învățământ și despre ce să facă cu fetele. Doamna Cleopatra emite un zâmbet șiret, ca și cum deja ar ști răspunsul. - Dragă, de ce nu o aduci pe mama ta să stea cu ele? Sau pe soră-ta, pe Puica? - Dragă, răspunde Mama, nu știi că suntem certați? Lulache e o fire iute, iar Papa e un domn de modă veche, și în plus e neamț. Cât despre Puica, acum că Papa are probleme cu flebita iar mama suferă cu inima, e vioara întâi la cofetărie, nu poate sta la mine nici măcar o săptămână. Doamnele insistă ca să afle amănunte despre cum s-a ajuns la zânzanie între familii. Mama dă răspunsuri pe ocolite. Dacă în ce privește socrii n-are nicio taină, despre soțul ei în ruptul capului nu vrea să spună ceva nepotrivit. Nici despre adevăratele motive pentru care ai ei nu l-au acceptat niciodată sau motivele pentru care ea s-a răcit de familia în care a crescut. După care urmează o discuție despre angajarea unei dădace, în care doamnele își etalează priceperea și cunoștințele. Doamna Cleopatra propune să-i recomande Mamei o fată de cincisprezece ani dintr-o zonă săracă a Moldovei care ar fi dispusă să vină în capitală. Doamna Reli se arată sceptică și dă exemple de soți care au apucat-o pe calea pierzaniei când a venit în familie o asemenea prospătură. Mama spune: eu de asta nu mă tem; dar nu ar fi decât patru ceasuri cât ar trebui să stea cu fetițele, eu la 12 vin. Și nu-mi convine să țin pe cineva la mine degeaba duminica și toată săptămâna pe masă și pe casă. Cheia se aude în broască și Nina sare în sus de bucurie: Tati-Tătițu, Tati-Tătițu! Prin ușa deschisă Tata aruncă o privire ursuză la cele două doamne și fără să salute, îi face semn Mamei să-l urmeze. - Scuzați-mă puțin, zice Mama și se duce după el. Doamnele înțeleg semnalul că trebuie să plece. Se uită una la alta cu subînțeles. Doamna Cleopatra se întoarce către Nina: - Ce e tăticul tău zânișoaro? Ce meserie are? Nina stă un pic în cumpănă. Acum câtva timp l-a văzut pe Tata venind acasă în culmea bunei dispoziții și mirosind ciudat. A luat-o pe Mama în brațe și a învârtit-o prin aer. Cu respirația tăiată a suspinat: M-a făcut Maistru! M-a făcut Maistru! Mama însă i-a spus Ninei ca atunci când o întreabă cineva străin să spună că tăticul ei e Inginer. A mai adăugat pe un ton amenințător ca nu cumva să uite și să spună altceva, sub promisiunea unei bătăi „soră cu moartea”. Nina știe că Mama nu a glumit. - Tăticul meu e Inginer, răspunde acum, fără să se mai codească. Exact în acel moment Mama revine în sufragerie. - Soțul meu e foarte obosit. E îngrozitor de greu să conduci o secție cu atâția muncitori. Și săracul, mai trebuie să și prezideze un mic consiliu de familie. Doamnele își drapează fețele în zâmbete care le evidențiază ridurile și le strică pudra. Se sărută cu Mama din vârful buzelor rujate, iar Mama le petrece până la ieșire. - Așa că domnișoară, i se adresează Mama Ninei după ce doamnele au plecat, te anunț că tatăl tău a și hotărât cum vom face: o iei de coadă. De săptămâna viitoare o iei frumușel pe Crina și vă duceți la Tac-tu Mare la atelier. Tu o să stai cu sora ta până când vin eu sau Tata să vă luăm. Nina cade un pic pe gânduri, apoi întreabă: - Pot să merg până acolo pe tricicletă? * În noaptea aceea Nina s-a trezit speriată. A crezut că vede o geană de lumină care s-a așezat pe fereastra ei. Era doar o mașină care a trecut cu farurile aprinse. Dar somnul i s-a spart în bucățele și nu le mai poate lipi la loc: o stranie neliniște o face să se ducă împleticit până la părinții ei în dormitor. Deschide ușa încetișor – atât de încet că părinții ei nici n-o aud. O clipă o caută cu privirea pe Crina, dar își amintește că surioara ei a și fost luată de Buni la atelier. Ochii Ninei sunt obișnuiți cu întunericul, și vede perfect și nu-i vine să creadă ce vede. Tata e în picioare, gol pușcă, amenințător, uriaș ca un cal ridicat pe două picioare, și ține în mână ceva crescut din el, roșu, congestionat, ceva ca un știulete de porumb cu vârful în sus. Apoi se apleacă și dă cu el în Mama, ca pe un topor i-l înfige în trup fără milă, Mama icnește de durere, iar el continuă s-o bată, o bate întruna, în neștire. Nina îi surprinde privirea – care denotă o plăcere sălbatică. El nu o vede, nu are ochi decât pentru Mama, care e și ea goală și e întinsă în pat, cu spatele la ușă. Nina are chef să țipe, dar a înghețat de spaimă. Vede apoi că Tata o sărută pe Mama, ceea ce înseamnă că nu e chiar așa de supărat pe ea, ba chiar poate că o iubește, sigur că o iubește, altfel de ce i-ar spune „Iubito” ziua, când nu arată așa de înspăimântător ca acum? Nina se retrage în vârful picioarelor și înapoi în pătucul ei. Plânge mult înainte să adoarmă din nou. De atunci Nina nu-i mai spune niciodată tatălui ei „Tati-Tătițu”.