Poezie

Caracatița cu antene

1 min lectură·23 iulie 2012

Mediu

Alene mă plimb pe plaiurile unei trăiri

Din miez de noapte și

Mă minunez de măreția creaturii violet

Udată de stropii alburii ai mamei naturi.

Sânul ei lapte de mandarină servește

Copilului nerăbdător care își încearcă norocul

Încolăcindu-și tentaculele vii împrejurul gâtului ei din sticlă

Și trăiește.

Antenele și le scutură într-o infinitate de curbe

Pentru că e vesel.

Flaimoc plod al societății poluate,

Se hrănește dintr-o iluzie deșartă a posacilor străini.

Nestatornic suflet injectat cu virus renăscut din spuză

Mai rău ca molima adusă deunăzi de guzgani

Își face intrarea în scena vieții și se aruncă de pe trambulină

În piscina umplută de balegă.

Nu e nimic decât un fard de pleoape ieftin

Pe care mama-natură îl aplică în fața camerei să își spele frunzele.

Caracatița cu antene fumurii se prinde de gâtul

Ei ca o maimuță indolentă și cu un gest

Nemaiîntâlnit,nebunesc ce n-are scrupule,fugărește

Camerele de luat vederi,bormașini de perforat creierul.

Și-a scuturat antenele iar ca să acopere totul.

001.460

Haran Giorgia. “Caracatița cu antene .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/haran-giorgia/poezie/14011484/caracatita-cu-antene

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.