Poezie
Sideral
2 min lectură·
Mediu
Sideral
Se scutură iar timpul
De zile și de nopți,
Prin deslușiri de umbre
Și-al tainicilor sorți.
Se văd sclipind în zare
Lumini de licurici,
Purtate în tăcere
Peste-ale minții frici.
Se-nalță peste trupu-ți
Al vântului fior;
Cu o speranță-n suflet,
Te simți nemuritor.
Alegi să alergi departe,
Spre lumi cu alte vise,
Alegi să vezi speranța
În brațele deschise.
Vrei să iubești pământul,
Dar sus este mai bine...
Urmezi raționamentul
Sau te-nalți în lumină?
Să nu gândești cu mintea,
Căci te-ar trânti-n ruine;
Ea nu poate să simtă
Durerea din privire,
Nici nu poate să stingă
Focul ce arde-n tine,
Căci nicio rugăminte
Nu se scrie-n cuvinte.
E scrisă doar în astre,
În lună și în stele,
În vise care poartă
Dorințe, mângâiere...
Viață, mai lasă-mi clipe
Să-mi șterg dezamăgirea,
Să înalț o rugăciune,
Să pot simți iubirea!
Să pot simți divinul
Care este în tine,
Să pot simți puterea
Ce locuiește-n mine.
Ne cheamă universul
Să devenim mai buni,
Să avem credință-n suflet,
Nu doar deșertăciuni.
Căci cumpărăm iluzii
La fiecare pas,
Ne venerăm mirajul
Uitându-ne la ceas.
Ne pierdem în detalii
Care n-au niciun rost,
Nedescifrând enigma
Între "eu" și ce-am fost.
Suntem seduși de umbre,
Purtând măști de lumină,
Căci vrei să cunoști lumea
Mai mult decât pe tine.
Fugind după speranțe
Ce nu îți aparțin,
Lași clipa să se piardă
Între mult și puțin.
Ai vrea să treci abisul
Pe care-l ai în față,
S-ajungi eternitatea
Dar azi, ai doar o viață...
0063
0