Poezie
Castelul
1 min lectură·
Mediu
E noapte!
Pe treptele castelului meu
Bântuit de regina Iubire
Stăpânit de regele Soare
Se aude un zgomot de pași
Sacadați ca toaca ce moare.
Prin creneluri, noaptea își târâie trenele,
Iar cu ochiul ei de opal mă îmbie
Castelul stă falnic în fața pustiei
Încercând să reziste hipnozei magiei.
E noapte!
Pe treptele castelului meu
Razele lunii se plimbă agale
Jocul lor- nebunia ielelor
Încearcă rezistența luminii solare.
Vis regal- zorii zilei
Cu parfumul lor mă îmbie
Pasibil în fața necropolei
Aștept ca Regina să vie!
002459
0