Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un fluture divin

2 min lectură·
Mediu
Un fluture divin
de
Gudină Luca
Sunt un fluture venit din amintire,
De undeva unde cu greu poţi să ajungi,
Trecând de munţi şi stânci de gânduri.
Dar dacă eşti într-o ureche,
De eşti căit şi hotărât,
Pornit-ai tu-ntra-acolo,
Şi-oricât de mohorât şi-urât o fi acolo,
Să nu te-opreşti, să nu faci cale-ntoarsă,
Căci n-ai să mă găseşti, n-am să mai fiu acasă.
Dar eu sunt fluture, venit din amintire,
Un loc spre care tu acum porneşti,
Cu pas de fier.
Să nu stai să te gândeşti
La ce te-aşteaptă,
Ci mergi rapid, dar totuşi mai încet puţin,
Că nu te-alergă nimeni, nu tre’ să te grăbeşti.
Tu ai să treci prin foc şi apă,
De ai curajul să le-nfrunţi.
Şi ai să mergi prin alb şi negru,
Te rog să nu te-ncrunţi,
Căci dacă nu-nţelegi ce-ţi spun,
Am să-ţi explic pe scurt:
Toate astea în mintea ta s-au petrecut.
Poţi tu să crezi aşa ceva?
Că locul unde-ai fost, şi eşti acum, şi eşti în fiecare zi
Nu e decât o minte, una din milioane, mii şi mii?
Şi asta dovedeşte ce uimitor e omul
Prin natura sa, prin totul
Ce-l creează.
Şi cel ce l-a făcut, acela este Dumnezeu.
Căci omul e-o creaţie divină,
Exact ca cel ce a creat-o,
Şi totuşi, mulţi nu preţuiesc
Că Dumnezeu ne-a dat-o.
012.433
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
221
Citire
2 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

Gudină Luca. “Un fluture divin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gudina-luca/poezie/14135929/un-fluture-divin

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@marin-badeaMBmarin badea
* Înțeleg că există vreo temă, la ciclul gimnazial, prin care se cere să compuneți un text plecând de la versul

Sunt un fluture venit din amintire

Hm...
0