Risipa

Þi-am dăruit un pumn nisipos de pământ,

Care printre degetele mâinii s-a prelins

Și-a căzut pe un mai de jos pământ.

E nisipul mării, ba al stelelor, ba al strigării

Și-om sta rând, pe rând, numărând,

Bob cu bob nisipul disperării,

În idei și DE-ALE MELE arzând.

Și chipul Deificat se va boci de nepricepere,

Niciodată mai departe,

Sau mai altfel,

În ideile care vin mereu de-ale mele,

De-ale voastre așezând la rând, bob cu bob,

Nisipul stelelor, al mării, și-al strigării disperării

Arzând.

De ce mi-ai dăruit un pumn nisipos de pământ,

Luat de-aiurea, de pretutindeni și nicicând,

N-aveam de unde ști că-i mâna unui înger

Ce rareori împarte din pământul sfânt.

Cu multă iubire si considerație fratelui meu, MARIUS, mult mai mult decât știe că este!