16 căutări: \"Pe cai, călare!\"

Câtă dorință de-a fugi în lume am în dimineața asta!

M-am trezit uluit de forma ei hilară și mi-am spus:

Te iau din pat, așa adormită cum ești,

Dau drumul la apă și soare peste tine

Iar când într-un final apoteotic o să te trezești

O să te amăgesc că ți-am luat un cal frumos ție

Și altul tot la fel dar mie!

Apoi mirată de entuziasmul meu eroic

O să mă iubești cu îndârjire,

Cu un curaj cum eu nu am mai văzut vreodată,

Și-o să urcăm pe caii noștri albi (de ce nu negri sau putem chiar să-i vopsim kitschos ca să ne dăm măreți cu ei pe stradă, vei spune tu,

Încă iubindu-mă în minte)

Și vom pleca spre câmp, spre ce vei vrea.

Ajunși ca prin minune în vreun cer

(Sunt caii noștri și ni-i putem imagina cu aripi, nu?)

O să ne iubim de dorul lor încă o dată,

Iar ei vor paște galaxii, nove și iluzii,

Se vor iubi și ei, au tot dreptul,

După ce i-am obosit cu mersul nostru rătăcit.

Până când ne va prinde un înger sau poate Dumnezeu,

Moralizându-ne că am ajuns cam prea devreme-n Rai.

La întors o să te iau de mână,

Sau poate o să ne transformăm chiar noi în cai.

Sau îngeri, frumușei și uluiți de vreo magie.

Eu o să-mi spun pe nume Serafim iar ție o să-ți zic mai simplu,

Doar Minune.

Căderea serii ne va prinde goi,

Visând că suntem stele căzătoare sau lucerna verde

Din câmpiile ce-arzând le-am străbătut.

Vom râde cu dichis de miezul nopții,

Cocoșii din vecini ne vor urla cu sârg iubirea

Și poate într-o secundă cosmică vom adormi

Cu cai alături.

Cât de departe suntem, iubito, de visele de-alaltăieri.

Eu încă scriu cuvinte fără noimă.

Poate revii și-mi ceri să-ți spun încet

O altă poveste cum făceam noi noaptea,

Când ne iubeam chiar fără de sărut.

Mă și gândesc deja la una

În care vom striga năuci de dragostea noastră,

Și amintindu-ne de copilăria ei

„Pe cai, călare!”